Daca intrebi un politician care ar fi principalele cinci obiective ale politicii externe românesti, poti sa fii sigur ca printre ele iti va recita si aderarea la Spatiul Schengen. Nu este politician, fie de la dreapta, fie de la stânga, care sa nu aiba aceasta problema intre prioritatile declarate.
Problema este, insa, ca Spatiul Schengen nu mai exista.
De jumatate de an, tarile importante care se angajasera sa renunte la controalele la frontiera au decis sa suspende acordul din cauza invaziei de imigranti. Practic, in momentul de fata nu avem la ce adera, acordul fiind mort.
Pe de alta parte, poate ar fi timpul sa ne intrebam de ce, din moment ce am indeplinit toate conditiile impuse initial pentru aderare, inca nu am fost admisi? De ce, din moment ce Spatiul Schengen se refera la libera circulatie a persoanelor si marfurilor ni s-au pus, la un moment dat, conditii legate de coruptie?
Ce treaba are securizarea frontierelor cu politicienii care iau mita? Oare nu cumva conditia legata de coruptie a fost doar un motiv pentru a nu ne admite in Schengen? Cât este de adevarat faptul ca impotrivirea Olandei fata de admiterea României in acest acord este determinata de interesul acestei tari pentru Portul Constanta? Teoretic, intrarea României in Schengen ar insemna ca orice marfa intra in România din spatiul extracomunitar poate ajunge in orice punct al Uniunii fara sa mai treaca printr-o alta vama. Asta inseamna si ca marfurile din Asia ar putea ajunge in UE prin Constanta si nu prin Rotterdam. Ceea ce ar insemna pierderi uriase pentru economia Olandei.
Din pacate este an electoral. Anul acesta nici un politician nu va lua pozitii transante in probleme delicate. Iar la guvernare sunt niste asa-zis “tehnocrati” care nu au nici mandatul popular necesar pentru a transa problema si nici suportul politic necesar.
