23 aprilie 2024
ActualitateÎncepe o nouă ediție a „Săptămânii Europene a Mobilității”

Începe o nouă ediție a „Săptămânii Europene a Mobilității”

Bacăul va găzdui în perioada 16 – 22 septembrie „Săptămâna Mobilității Europene”, un eveniment ajuns la cea de-a III-a ediție la nivel local și a XVI-a la nivel european. Organizatorii acestui eveniment, Municipiul Bacău, Agenția de Dezvoltare Locală Bacău (ADL) și Agenția pentru Protecția Mediului Bacǎu le propun cetățenilor municipiului Bacău o schimbare la nivel comportamental, oferind opțiuni de transport local, de mobilitate inteligentă și durabilă.

Astfel, sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 16.00, va avea loc turul mobilității urbane „Fii biciclist în fiecare zi!”, care va pleca de la Stadionul Municipal și se va deplasa pe traseul str. Mărășești – N. Bălcescu – Oituz – Energiei – Mioriței – Gării – M. Eminescu – RMB – Oituz – V. Alecsandri – Aleea Parcului – Parcul Cancicov. Federația Tinerilor din Bacău și ADL Bacău propun mersul pe bicicletă ca alternativă la transportul motorizat în municipiul Bacău, în vederea îmbunătățirii calității mediului, sănătății cetățenilor și decongestionării traficului.

În cadrul „Săptămânii Europene a Mobilității” vor mai avea loc, pe 19 septembrie, de la ora 13.00, la Centrul de Afaceri şi Expozițional, masa rotundă „Proiectele Mobilității Urbane din Municipiul Bacău”, iar pe 22 septembrie se va marca ziua „În oraș fără mașină!” la care școlile, instituțiile publice și cetățenii sunt invitați să folosească mijloace alternative de transport.



Vor fi prezenți în Parcul Cancicov, cu sprijinul ISJ Bacău, elevi de la școlile din municipiul Bacău și cadre didactice. Între orele 10-14 parcul va fi dedicat alergării, mersului pe role, bicicletelor și karturilor cu pedale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri