Termenul în care firmele și instituțiile pot obține autorizația de securitate la incendiu se amână cu 6 luni, mai exact până la 30 iunie 2017, anunță Ionel Floroiu, deputat PSD, membru al Comisiei de administrație publică și al Grupului de Lucru pentru analizarea OG 17 care amână termenul stabilit în Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

„Este a doua prorogare, cea anterioară având ca durată tot jumătate de an, până pe 31 decembrie 2016. Măsura prin care instituții și firme nu sunt sancționate pentru lipsa documentațiilor tehnice obligatorii la eliberarea autorizației de securitate la incendiu este foarte bună deoarece oferă un răgaz necesar rezolvării problemelor”, arată Ionel Floroiu.

Prorogarea, precum și efortul celor responsabili de obținerea documentației au determinat creșterea numărului de instituții și firme care au reușit să obțină autorizarea sau sunt foarte aproape de atingerea acestui scop, susține deputatul PSD.

Membrii Grupului de Lucru vor propune plenului Comisiei pentru administrație publică ca, de la 1 iulie, să fie aplicate sancțiuni contravenționale pentru funcționarea fără acest act. Termenul de 6 luni din 2016 și de încă 6 luni în acest an este suficient pentru ca responsabilii din instituții publice și administratorii societăților comerciale să acționeze astfel încât să intre în legalitate, arată Ionel Floroiu, apoi precizează:

„După 1 iulie, nu va începe o vânătoare de instituții și firme ce vor fi amendate și/sau închise. Am transmis reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență că, pe lângă eforturile din următoarele 3 luni, trebuie să-i sprijine necondiționat și după aceea pe toți cei care muncesc serios pentru întocmirea documentațiilor și obținerea autorizării.”


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Numai la noi se tot amana intrarea in vigoare a unor legi care pot salva vieti…ma intreb daca mai mor unii in incendii cei ce amana intrarea in legalitate vor plati .

  2. Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul. Nenea asta, care e de meserie militian si patron de birturi, isi da cu parerea cu privire la treburi ingineresti. Prima la mana, termenul era amanat pana pe 30 iunie 2017 de aproape un an, mai precis din 24 AUGUST 2016, prin Ordonanta de Guvern. In al doilea rand, dupa cum prevede OMAI 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă, in lantul destul de complex al obtinerii autorizatiei, rolul principal il are VERIFICATORUL AUTORIZAT. Or, fiind vorba despre cateva sute de verificatori in toata tara asta si doar doi in judetul Bacau, este deja o aglomeratie de nedescris la usa lor, iar lucrarea in sine poate dura, de aceea, luni bune de zile. Termenul iunie 2017 este, asadar, insuficient, insa daca in cazul particularilor este vorba despre vina lor exclusiva, in cazul institutiilor bugetare tine, deseori, de incompetenta si indolenta primarilor si departamentelor financiare care aloca sumele necesare (deloc mici!) pentru obtinerea acestor autorizatii.

  3. In judetul Bacau erau doi verificatori de proiect la cerinta C dar acuma a ramas numai unul deoarece al doilea a decedat de mult. Conform OMAI 129/2016 la intocmirea scenariului de siguranta la foc si a tuturor documentatiilor necesare pentru obtinerea autorizatiei este necesara o echipa de proiectanti de arhitectura, instalatii care trebuie sa intocmeasca aceste documentatii care apoi sunt vizate de verificatorul de proiect atestat. Deci este o munca de echipa deoarece raspunderea o poarta atat proiectantul cat si verificatorul de proiect. Initial era necesara o expertiza tehnica la cerinta C realizata de un expert tehnic atestat care prelua intreaga responsabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ