In prezidiu au stat fosti profesori si absolventi ai liceului, alaturi de actualul director / foto: Liviu Maftei

In memoria prof. ing. Leontin Mazilu, director timp de 20 de ani, amfiteatrul liceului a primit numele sau

Moment aniversar, deosebit de emotionant, la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau unde, in memoria celui care a fost profesor si director timp de 20 de ani in aceasta unitate scolara, prof. Leontin Mazilu, conducerea liceului a decis ca amfiteatrul din Corpul C sa poarte numele acestuia. Invitati la acest eveniment au fost fosti profesori si absolventi ai institutiei de invatamânt, care au vorbit cu lacrimi in ochi despre cel care le-a fost coleg sau dascal la catedra.

„Viata unui om nu se masoara in numarul anilor pe care i-a trait, ci prin faptele sale, prin ceea ce a realizat. Un exemplu de profesor, care si-a dedicat intreaga viata scolii, este prof. ing. Leontin Mazilu, care a plecat dintre noi, spre o lume mai buna, in acest an. Intre anii 1964 – 1966, a lucrat ca inginer la grupul de Santiere nr.1 Bacau, iar apoi a intrat in invatamânt. In 1966 a venit ca profesor in colegiul nostru si, de atunci, pâna in 1986, a fost director. Din acest liceu a iesit la pensie, dupa o viata traita in aceasta scoala.

Pentru tot ce a facut si a realizat aici, a devenit pentru noi toti un model al profesorului dedicat educarii si formarii elevilor. Ii aducem, profesorului inginer Leontin Mazilu, prin numirea amfiteatrului nostru cu numele sau, un pios omagiu”, a declarat, la deschiderea evenimentului, prof. Carmen Elena Popa, actualul director al Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”. Profesorul ing. Leontin Mazilu si-a pus amprenta asupra generatiilor intregi de elevi, fiind un pedagog desavârsit, un om de calitate, care a stiut intotdeauna sa uneasca toate cadrele didactice intr-o adevarata familie. Tot el a fost cel care a contribuit la transformarea liceului intr-un punct de reper al invatamântului profesional si tehnic din judetul Bacau, dar care a si influentat pozitiv formarea profesionala a multor generatii de specialisti in domeniul constructiilor si arhitecturii.

„Sunt emotii greu de stapânit in aceste momente. Pentru mine, ca elev al acestui liceu, anii 1988 – 1992 pe care i-am petrecut aici au fost cei mai frumosi. Aici m-am format, aici mi-am ales drumul in viata, chiar daca acum activez in Inspectoratul de Jandarmi. Este un liceu de constructii, dar in care, cel mai important, se construiesc oameni. Aici am fost si eu construit.”
Adrian Dima, capitan in Jandarmerie, fost absolvent al CT „A.Saligny”

„Am in fata, in aceasta zi emotionanta, imaginea lui Leontin Mazilu, statura lui profesionala, cu exigenta lui de dascal care a tinut ca aceasta scoala sa aiba o tinuta academica. Ferice de cei care au istorie, ferice de cei care invata din istorie. Felicit pe cei care au avut o astfel de initiativa.”
Neculai Gruia, fost profesor al liceului

Aceasta activitate este prima din seria evenimentelor din aceasta saptamâna organizate cu ocazia implinirii a 115 ani de existenta a liceului, infiintat in 1899. O manifestare ampla dedicata acestei mari sarbatori este programata pentru vineri, 14 noiembrie, la Sala Ateneu, incepând cu ora 12.00. Tot cu aceasta ocazie, ziua de sâmbata va fi una a „Portilor Deschise”, in special pentru elevii claselor a VIII-a, care vor putea, dupa absolvirea gimnaziului, sa aleaga, pentru continuarea studiilor, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, singurul cu profil de constructii din judetul Bacau.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ