I. O virgulă
I.1. Adversativă (şi adversativ)
Îndeobşte „nu se despart prin virgulă părţile de propoziţie de acelaşi fel când sunt legate prin şi copulativ ori prin sau” (IOOPV, 1995, § 217). După două exemple (din opera lui Liviu Rebreanu şi a lui Gala Galaction), Îndreptarul precizează într-o notă: „Se despart prin virgulă părţile de propoziţie de acelaşi fel când sunt legate prin şi adverbial” (ibidem). De două dezavantaje are parte cititorul aici: „nota” este scrisă cu un font mai mic în raport cu restul paragrafului şi, mult mai important, nu este urmată de exemple. Aceste neajunsuri aproape că îi dau caracter facultativ recomandării, ceea ce nu este firesc. Indirect, suntem trimişi la Gramatica Academiei (II, 2008), unde găsim un exemplu pentru şi adversativ: „L-am rugat, şi tot n-a vrut să vină” (p. 998). Înlocuirea lui şi cu dar face ca virgula să fie obligatorie, nu şi în situaţiile echivalării lui şi cu iar. Deşi este tot adversativ, iar se află mai aproape de şi, ceea ce acordă virgulei regim facultativ. Să se compare „Îl chem, şi el tot nu răspunde” (şi = dar) cu „Îl chem, şi el nu răspunde” (şi = iar). O probă suplimentară pentru a stabili valoarea adversativă a lui şi este constatarea existenţei unui alt subiect: „Tu eşti prea tare, şi dragostea, în fond, e o slăbiciune” (subiectele sunt tu, în prima propoziţie, şi dragostea, în a doua).
Situaţii de acest gen (absenţa virgulei înaintea adversativului şi apar:
• în presă („Munca îi înnobilează pe oameni şi oamenii, prin muncă, înnobilează o ţară” – Flacăra, 24 apr. 1976),
• în lucrări de informare („/…/ cu el încep toate cântecele în care se cântă faptele războinice şi moldovenii îl folosesc îndeosebi ca să-l pună înaintea cântecelor lor” – Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei; „Mai după aceea muri şi Dediu şi ciobanii se împrăştiară care încotro” – Legende geografice româneşti, 1974; primul şi, de după „muri”, este adverb, aşa încât ne centrăm atenţia pe al doilea şi)
• sau în cele de lingvistică („Lucrările lui Vianu şi nu altele…” – Limba română, 4-6/1997; „Academicienii par deseori şomeri şi playboys-ii – miliardari” – Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, 1997, ilustrare a anglicismului playboy; autoarea transcrie cuvântul cu cratimă, aşa cum l-a găsit, ca substantiv comun ori ca adjectiv, în revista „Contemporanul” din 25 iunie 1971. Noi l-am adaptat la normele din DOOM2). De fiecare dată se recomandă plasarea virgulei înaintea lui şi.
Uneori, deşi se poate înlocui cu iar, conjuncţia şi nu se izolează prin virgulă, întrucât caracterul adversativ este aproape absent: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan, I, 1).
I.2. Virgula concluzivă (şi concluziv)
Conjuncţia şi se poate înlocui cu deci sau însoţeşte un echivalent: „Lucra totdeauna în grabă, şi prin urmare superficial” (Gramatica Academiei, op. cit.).
I.3. Virgula cumulativă (şi cumulativ)
Adverbial, şi este egal cu „în plus”: „Nu doar citesc, şi învăţ” (Gramatica…, op. cit.). Aici virgula are valoare adversativă (şi = ci).
I.4. Virgula rea pentru şi
a) „În rezolvarea lor cu succes, folosiţi lucrări pe teme de educaţie şi învăţământ, şi cele apărute în colecţia În ajutorul părinţilor” (Almanahul educaţiei, 1964); b) „În felul acesta s-ar fi apropiat şi de scopul propus de volum, şi ar fi evitat şi multe afirmaţii nedemonstrate” (Limba română, 2/1958).
