28 martie 2024
Interviu„În timpul Revolutiei islamice iraniene, am fost arestat din greseala.”

„În timpul Revolutiei islamice iraniene, am fost arestat din greseala.”

Interviu cu prof.dr. Ghiorghi Iorga, scriitor, traducator, critic si istoric literar, eseist, Om al Cetatii

– Ghiorghi… Grec, român, persan sau româno-greco-persan?…

-„Ghiorghi” (accent pe prima silaba) e un regionalism fonetic si, desigur, e pronuntia moldoveneasca a lui „Gheorghe”. Nascându-ma la Nanesti (comuna Parincea, judetul Bacau), tata m-a înregistrat la sfatul popular (comunal). A pronuntat „Ghiorghi”, moldoveneste, iar functionarul de acolo, om cu patru clase, a scris constiincios în registru si pe certificatul de nastere „Ghiorghi”, marcându-mi, într-un fel, destinul si creându-mi destule probleme de … identitate. Mai mult, am trecut prin aproape toate avatarurile vocalice ale scrierii prenumelui meu: Ghiorghi, Gheorghi, Ghiorghe, Gheorghe. Alţii l-au pronunţat chiar în … maghiara. De aceea, publicistic, am optat pentru Gheorghe, reparând oarecum greseala de luni sau mari 1954 (m-am nascut într-o duminica, 18 aprilie, ora 12). În privinta etimologiei, „Gheorghe” reproduce numele grecesc „Geórgios”, legat de grecescul „georgós” („lucrator al pamântului”, „taran”, „agricultor”). E unul dintre cele mai bogate prenume în forme derivate, populare si hipocoristice, unele devenind nume de familie si nume de localitati. Numele de familie „Iorga” e un derivat de la „Gheorghe”, astfel ca Gheorghe Iorga e un pleonasm! Nu-i interesant? Si-s doar profesor de româna… De doua ori taran!



– Doctor in filologie, summa cum laude, cu o teza excelenta despre universul limbii persane. Din comisia de doctorat niciun membru nu cunostea persana…

– Noroc ca teza mea de doctorat, care a devenit cartea, publicata în 2009, „Omar Khayyām si «complexul» mitului european” e scrisa în limba româna! De unde specialisti în limba si literatura persana? Fiind o lucrare de literatura comparata, din domeniul oriental, m-am bucurat sa-l am în comisie pe cel mai mare arabist al nostru (alaturi de Nadia Anghelescu), prof.univ.dr. George Grigore, cel mai bun traducator român al Coranului. Oricum, pentru cei mai multi dintre români, arabii si persanii (actualii iranieni) sunt totuna. Iar araba si persana sunt, în general, limbi … asemanatoare, asa ca mirarea ta nu prea are… obiect!

-Ne-ai „imbolnavit” tulburator de frumos cu Omar Khayyām, cu Sadegh Hedayat, cu profunzimile literaturii pesane, cu lansarile nonconformiste de carte…

– Fac cu premeditare aceste lansari pe care, când am posibilitatea, le transform în spectacole ale cartii, fie ca e vorba despre traduceri din literatura persana, fie ca e vorba despre critica si istorie literara sau eseistica. Intrarea unei carti (valoroase!) în lume trebuie sa fie o sarbatoare, o „lectura” complementara a spiritului ei. Viitorii cititori primesc, astfel, un soi de „card” de acces în lumile / lumea cartii lansate, traiesc un început de ritual al obisnuirii cu un univers complicat…Geo Popa e „vinovat” de astfel de întâmplari. În felul acesta, domeniul persan s-a mutat la Bacau!

– Ion Rotaru, regretatul critic si istoric literar, imi spunea ca ai statuie in inima sa. Asta nu l-a impiedicat sa te „innobileze” cu un apelativ zoologic…

– Ion Rotaru a fost pe nedrept uitat dupa moarte. Un mare „salahor” al literelor românesti. Pentru lumea de azi, esti bun si valoros cât esti în viata. Suntem un popor „uitator”, „ireversibil”, din nefericire pentru noi. Dar Ion Rotaru a fost si un profesor excelent, spectaculos în tot ce facea la cursuri, în descendenta lui G. Calinescu. Mi-a fost profesor de literatura româna veche la Universitatea Bucuresti, în 1974 -1975. Bacauan si el, si eu, m-a „înfiat” imediat. Ma invita deseori acasa la el. Citeam, discutam, ma initia în tainele scrisului gândit, articulat, în bogata sa biblioteca, neîncapatoare. Cu mâncare aleasa si cu vin bun (era un veritabil oenolog!). Ce mai, eram prieteni la toarta! Aveam sa aflu ca prietenia si … „zoologia” se pot hrani afectiv una pe alta. Povestea e deja cunoscuta, dar îmi face placere s-o spun de câte ori am prilejul. Într-o zi din octombrie sau noiembrie 1976 (eram în anul al II-lea), ma aflam în biroul UASCR, unde beam o cafea cu Florin Alcaz, presedinte UASCR, student eminent, din Piatra- Neamt. La un moment dat, a intrat Cornel Nistorescu, pe atunci ziarist la „Viata studenteasca”, daca-mi amintesc bine. Voia sa faca un interviu cu Ion Rotaru. Se grabea. Florin l-a rugat sa astepte, iar dupa ce s-a uitat pe orar, i-a spus ca Rotaru a început ora a II-a a cursului de literatura veche cu anul I si ca nu-i permite nici lui Dumnezeu sa-l deranjeze. Nestiind ce înseamna asta, m-am oferit sa-l scot eu de la curs pe marele profesor. N-am înteles de ce Florin a zâmbit… mefistofelic! Am intrat în amfiteatrul „Odobescu” dar n-am apucat sa scot vreun diftong. De undeva, din susul amfiteatrului, dintre studenti, am auzit, cutremurat, vocea tunatoare, de rau augur, a prietenului meu: „Afara!” Am mai putut sa îngâim ceva si, auzind „Iesi!”, am iesit cu coada între picioare, umilit si neîntelegând nimic. M-am suparat pe el, îl salutam cu raceala si nu-l mai vizitam. Ne îndepartasem, în ciuda unor tentative ale sale de a redeveni prieteni (apelând chiar la intermediari!). Dupa vreo câteva luni, într-o zi, m-a strigat de la capatul holului, din fata amfiteatrului „Odobescu”, eu aflându-ma în celalalt capat, gata sa cobor în holul central: „Iorga! Iorga!” L-am ignorat si mi-am continuat drumul. Apoi l-am auzit, imperial: „Boule, doar stii cât te iubesc!” Am cedat sentimental, m-am întors si de atunci am fost prieteni de nedespartit. Când nefericitul de mine am intrat în amfiteatru, aveam sa aflu, profesorul tocmai rostea oratoric niste mari vorbe ale lui Miron Costin, la care tinea enorm!

– Ai fost oaspetele… oficial al Iranului. Relateaza, te rog, o aventura speciala de aici.

– În timpul Revolutiei islamice iraniene, am fost arestat din greseala, într-o librarie din Teheran, de pe imensul bulevard central, vizavi de Universitatea Teheran, de catre un grup islamic revolutionar. Dupa ce am reusit sa-mi scot pasaportul, si-au cerut scuze, rugându-mă sa-mi aleg ce carti vreau. Am ales vreo 15! Onoarea siita! Iacob Florea, cunoscutul prozator bacauan, a prelucrat scena într-o povestire din ultima lui carte.

– Ca orice spirit ales, ai vânat uneori si himere. Ma-nsel atunci când spun ca politica a fost una dintre himerele tale?

– Politica n-a fost o himera. A fost, mai degraba, o optiune civica neonorata. Nonconformismul meu fiintial, cultura mea umanista majora (prea umanista!), cunoasterea în profunzime a spiritului românesc si a societatii noastre n-aveau cum face din mine un politician „la portile Orientului”, asa ca am ramas cu himerele mele „clasice”, în intimitatea carora ma simt bine. Si pe care le pot oferi si altora!

-Un laitmotiv al discursului public al profesorului Ghiorghi Iorga: „Invatamântul românesc nu are tinte”…

– Paradoxal, elevii, parintii si profesorii au tinte, chiar daca acestea nu se unesc într-un punct fundamental. Se pot deduce din avatarurile scolii românesti. Sistemul românesc de învatamânt n-are tinte sau, daca le are, sunt abstracte, destinate unui individ „fara însusiri” si unei scoli luate cu asalt de alte interese, numai de cel al învatamântului nu! Ne trebuie, mai ales, un nou curriculum national care sa armonizeze galaxia „Gutenberg” cu formele civilizatiei electrice. Nevoia asta se vede, nici nu va dati seama!, în modul cum actioneaza, în aceste zile, Strada, cum se constituie, în raspar, conceptul vechi-nou „Piata Universitatii”!

-Când erai inspector scolar general, banuiesc faptul ca erai coplesit de numarul de prieteni. S-au mai imputinat armiile de amici?

– Tu ce crezi?

– Un vers persan, niste versuri care ar trebuie sa ne tulbure profund fiinta?…

– „Un libertin am vazut, pe calul baltat al pamântului. / Nu cunostea erezia, nici isalmul; nici credinta n-avea, nici bogatii, / Nici Dumnezeu, nici adevar; n-avea nici lege, nici certitudini./ Spune-mi: în lumea asta sau în cealalta, un asa curaj cine-a avut?” Ati recunoscut un rubaiat al lui Omar Khayyām. Zilele acestea îmi apar doua carti (traduceri din persana): Forugh Farrokhzād (cea mai mare poeta iraniana moderna), „Sa dam crezare începutului de anotimp rece”, si Omar Khayyām, „Rubaiate” (editia integrala), pe care le voi lansa pâna la sfârsitul acestui an. Prilej, ati ghicit, pentru un mare spectacol al cartii! Se aude, Geo Popa?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri