28 martie 2024
CulturăIn memoriam: Mihai Butnaru

In memoriam: Mihai Butnaru

Ne-a părăsit cu aceeaşi discreţie cu care ne-a obişnuit pictorul, sculptorul, muzeograful şi profesorul Mihai Butnaru. Ivit de pe Valea Moldovei (Ţibucanii de Sus, judeţul Neamţ – 1 dec. 1937), artistul şi dascălul de desen a cunoscut un parcurs profesional ieşeano-bucureştean: după Şcoala Pedagogică „Vasile Lupu”, a urmat Facultatea de Arte Plastice din cadrul Institutului Pedagogic de 3 Ani, tot din Iaşi, şi a încheiat cu Facultatea de Arte Plastice (desen-muzeologie) a Institutului „Nicolae Grigorescu” din Capitală.

O vreme a predat desenul la Şcoala Gimnazială Nr. 10 Bacău, pentru ca mulţi ani să slujească învăţământul pedagogic, la Şcoala Normală „Ştefan cel Mare”. În 1996 este membru stagiar al filialei Bacău a U.A.P., iar în 2003 devine membru titular. Devine cunoscut prin expoziţiile personale (prima, în 1989, de pictură şi grafică, la Moineşti) şi de grup (din decembrie 1970, în Bacău, cu Ştefan Pristavu, Aurel Stanciu şi Mihai-Miluş Semenov, membri ai Grupării „Penelul alb”) şi participă la taberele de creaţie (prima, în 1982). Preferă pictura, grafica, dar a îmbrăţişat şi sculptura: în 2007 a modelat chipul lui Ştefan cel Mare aşezat, în bronz, în curtea Colegiului Naţional Pedagogic Bacău. Replica acestuia se află în incinta bisericii ortodoxe din Sascut-Târg, unde preotul paroh Săviţă Graur găseşte forme adecvate de a-l pune în valoare.

Premonitoriu (?), în 2015 (11 mai) a deschis „Ultima personală”, la Galeriile „Ion Frunzetti” din Bacău. Deşi un „ins discret”, C. Călin a identificat pe simeze „câteva lucrări euforice, explozive, surprinzătoare”. Personal mi-au reţinut atenţia atunci portretul Bădiei (Ernest Maftei) şi peisajele domoale, adevărat balsam sufletesc. Ulterior, la Galeriile „Lascăr Vorel” de la Piatra-Neamţ, s-a remarcat ca „un rapsod, cu tehnică diversă” (Lucian Strochi).



Paralel cu creaţia artistică, Mihai Butnaru şi-a dedicat o bună parte din timp amenajării unui muzeu al localităţilor Ţibucani şi Davideni, inaugurat în 1997. L-am vizitat în 2002, împreună cu Cornel Galben, şi am apreciat priceperea muzeologului (a se vedea parcursul profesional) de a asocia trecutul cu imediatul. A redactat şi un ghid al aşezământului, aşa încât edilii ţibucăneni beneficiază de o operă încheiată.

Se pregătea să ia parte la prezentarea cărţii Georgetei Manea „Iniţiere în artele plastice. Un ghid pentru fiecare”, pe care a prefaţat-o, dar Dumnezeu l-a chemat la el.
Ne va fi dor de bunătatea-i nemărginită!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri