28 martie 2024
ActualitateÎn cinci ani, 6.000 de pensionari de invaliditate au „dispărut”

În cinci ani, 6.000 de pensionari de invaliditate au „dispărut”

– la sfârșitul lunii noiembrie erau 16.516 pensionari de boală, cu peste 6.000 mai puțini față de finele anului 2011 – aproximativ jumătate dintre aceștia au decedat – cei care se prezintă la comisiile de expertiză medicală ajung aici în stadiu foarte grav

Evoluția numărului pensionarilor de invaliditate din județul Bacău, în ultimii cinci ani, relevă o realitate de-a dreptul șocantă. De la finele anului 2011, momentul în care condițiile de pensionare de boală au fost înăsprite, și până la 30 noiembrie 2016 rândurile pensionarilor de invaliditate au scăzut cu nu mai puțin de 6.041 persoane. Mai exact, dacă la 31 decembrie 2011 au fost 22.557 de pensionari de boală, la 30 noiembrie 2016 erau numai 16.516. Doar în cele 11 luni din anul în curs această categorie s-a redus cu 1.670 persoane.

Una din cauze, evident, este aceea că unele persoane au împlinit anii de pensionare și, astfel, au fost scoase la pensie de limită de vârstă. Dar în foarte multe cazuri cauza este cumplită.



„A scăzut extrem de mult numărul pensionarilor de invaliditate și pentru că patologia lor este foarte gravă, ne-a spus dr.Raluca Păun, șeful compartimentului de expertiză medicală din cadrul Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău. Ajung la noi în stadii avansate ale bolii, astfel că jumătate dintre ei au ieșit din evidența noastră, practic, pentru că au decedat. Vin cu tumori impresionante, cu o evoluție foarte gravă, galopantă. Nu rezistă până la următoarea revizuire.

În multe cazuri sunt forme foarte urâte ale bolii. Din experiența mea, nu am avut atât de multe neoplazii din zona orofaringiană, mai ales la laringe.

Am mai observat în ultimul timp și că mulți bolnavi de tuberculoză, chiar cei tineri, neglijează tratamentul la domiciliu. Cauzele îmbolnăvirii sunt sărăcia, condițiile jalnice de locuit. Sunt familii întregi de tuberculoși. Doar atunci când moare unul dintre ei, ceilalți se sperie și reiau tratamentul.”

Cel mai tânăr pensionar, elev în clasa a XII-a

Statisticile arată și că a crescut numărul pensionarilor încadrați în gradul I de invaliditate (cel mai grav), deci al celor care și-au pierdut total capacitatea de muncă și în marea lor majoritate au nevoie de însoțitor. Astfel, dacă anul trecut, la 31 decembrie, au fost 1.067 pensionari cu gradul unu, la 30 noiembrie 2016 erau 1.094. Printre afecțiunile invalidante, pe primul loc se află bolile cardiovasculare (2.266 cazuri în 2016 față de 1.748, în 2015). Urmează afecțiunile psihice, diabetul și tumorile.

Cât privește numărul cazurilor noi, acesta se menține constant. Anul trecut au fost pensionate de boală alte 1.279 persoane iar în cele 11 luni din 2016, au ieșit la pensie de invaliditate 1.124 și se estimează că în decembrie lor li se vor adăuga alte aproximativ 100. Printre cei nou pensionați se numără și mulți tineri.

„Avem și studenți, dar și elevi care au 18 ani, mai declară dr.Raluca Păun. Pentru că acum legea permite pensionarea de invaliditate și dacă solicitantul are numai o zi de plată a contribuției de asigurare, mulți valorifică această posibilitate. Avem persoane și cu o zi, și cu o lună de cotizare. Am pensionat, de exemplu, un elev cu handicap grav, care este imobilizat în cărucior și învață la domiciliu, dar și o studentă nevăzătoare.”

Anual, peste 1.200 de cazuri noi

Cât privește numărul cazurilor noi, acesta se menține constant. Anul trecut au fost pensionate de boală 1.279 persoane iar în cele 11 luni din 2016, au ieșit la pensie de invaliditate 1.124 și se estimează că în decembrie lor li se vor adăuga alte aproximativ 100. În același timp, însă, alții, după cum am menționat, au fost scoși din rândul pensionarilor de boală, fie pentru că au murit, fie deoarece au împlinit vârsta standard de pensionare.

Primii nu vor mai face pagubă bugetului de asigurări sociale și celui de stat, dar nici cea de-a doua categorie nu grevează prea mult asupra acestora. „Cei care ajung să atingă vârsta limită de pensionare au, într-adevăr, o vechime mare, dar au avut o muncă simplă, care i-a uzat fizic și a fost plătită cu salariul minim. Prin urmare, rămân cu o pensie de limită de vârstă foarte mică”, a conchis dr.Raluca Păun.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri