25 aprilie 2024
ActualitateÎn Bacău s-a deschis Forumul arhitecților – ediția a treia

În Bacău s-a deschis Forumul arhitecților – ediția a treia

Vineri, 9 iunie, după amiază, a debutat în Bacău, ediția a treia a Forumului zonal de arhitectură și urbanism MOLDOVA REPER 2030, reuniune organizată de Filiala Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) și la care participă profesioniști din domeniu din România, Ucraina și Republica Moldova. La manifestarea care se va derula până pe 11 iunie inclusiv, mai sunt prezenți urbaniști, universitari și alți invitați, dar și reprezentanți ai unor ai autorităților locale și ai unor organizații interesate. Astfel, cu arhitecții s-au întâlnit, în prima zi, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și primarul Cosmin Necula, prevum și președintele Camerei de Comerț și Industrie, Doru Simovici.

Tematica – au spus, la deschiderea evenimentului, organizatorii – este o extensie a temelor generale cuprinse în „Declarația de la Bacău” semnatî la prima ediție a Forumului, în 2015, de cei doi președinți ai organizațiilor de profesioniști din România și Republica Moldova.

Forumul a fost deschis de președintele Filialei Bacău-Nemaă a OAR, Liliana Bârgu, iar lucrările au fost salutate de Sorin Brașoveanu și Cosmin Necula, care au vorbit și despre strategiile de dezvoltare arhitecturală în cadrul primei teme de dezbatere, „Cooperare teritorială – infrastructură regională”, dezbateri moderate de arhitectul Constantin Amâiei. Pe aceeași temă au mai susținut prezentări Nicolae Țarălungă, directorul Institute for Housing and Urban Development Studies Romania („Strategia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Bacău”), Ioana Ivanov, partener asociat la Civitta România (SIDU Bacău 2014-2030 – Abordarea integrată a dezvoltării urbane”), Maria Vișan, director tehnic la Intergraph Corporation, și Doru Simovici.



Prima zi s-a încheiat cu dezbateri pe tema unui studiu de caz („Dezvoltarea urbană”), pregătit de arhitecți din Ucraina, Republica Moldova și România.

Sâmbătă, 10 iunie, tot la Centrul de Afaceri și Expoziții (CAEx), de la ora 10,00 temele dezbaterilor vor fi „Discontinuitate – continuitate spațială” și „Capacitatea operațională a organizațiilor profesionale”, iar diminică, 11 iunie, va fi vizitat orașul Roman.

Pe timpul Forumului la CAEx pot fi văzute expoziția MORE 2017 și expoziția „Valori arhitecturale în învăţământul preuniversitar”, cu lucrări ale elevilor Colegiului Național de Artă „George Apostu” și vor avea loc lansări de cărți și reviste de arhitectură și urbanism. La Centrul de Cultură „George Apostu” va putea fi văzută o expoziție de pictură, dar și spectacolul de muzică, poezie și grafică „Domnul A”, în regia lui Val Mănescu și cu interpretările la chitară ale lui Vali Răcilă, sâmbătă de la ora 19,20.

Vom reveni cu informații și opiii de la acest Forum.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri