Exista o seama de momente in istoria noastra care nu sunt nici cercetate si nici aduse in discutie desi ar lumina destul de mult evolutia noastra ca popor si ar fi, nu in ultimul rând, motive de mândrie nationala.
Este cazul, de exemplu, al Taratului româno-bulgar din secolele XII- XIII, când vlahul Ionita Caloian i-a cerut papei sa-l recunoasca drept imparat, subiect asupra caruia voi reveni intrucât poate explica existenta aromânilor, istroromânilor si a meglenoromânilor ca rude foarte apropiate ale daco-românilor.
De imparatul roman Galerius nu prea se vorbeste in istoriografia nationala in ciuda faptului ca a fost de origine daca. Si nu originea acestui imparat care a domnit intre 305 – 311este interesanta, caci au existat mai multi imparati de origine dacica, cum ar fi Maximian Hercules, Maximian, Liciniu, Severus sau Licianus.
Doua sunt lucrurile cu adevarat iesite din comun la Galerius: in primul rând, faptul ca a emis primul edict de toleranta pentru crestinii din imperiu, cu doi ani inaintea mult mai celebrului “Edict de la Milano”.
In al doilea rând, Galerius este creditat cu intentia de a schimba numele Imperiului Roman in “Imperiul Dac” si cu o ura cumplita fata de tot ce insemna element roman, combinata cu dorinta de a razbuna suferintele indurate de daci din partea cuceritorilor romani.
Si iarasi exista o problema de perceptie a istoriei aici, pentru ca istoriografia nationala evita sa prezinte ceea ce a insemnat cucerirea Daciei. In termeni de azi, ceea ce au facut trupele romane dupa cucerire s-ar putea numi “genocid” iar totul este cât se poate de vizibil pe Columna lui Traian.
Ura aceasta fata de oligarhia Romei au avut-o toti imparatii de origine dacica. Dar Galerius a fost cel care a pus in aplicare un plan aproape diabolic.
Si ne povesteste Lucius Caecilius Firmianus Lactantius in “De Mortibus Persecutorum” ca fiecare cetatean roman a fost supus unui impozit. Fiecare teren a fost inregistrat, fiecare vie sau livada numerotata, inspectorii fiscali torturau sclavii ca sa-si pârasca stapânii, sotiile ca sa spuna unde au ascuns banii sotii lor.
“Nici tinerii, nici batrânii, nici bolnavii nu au fost scutiti. Vârsta fiecaruia a fost estimata, iar pentru ca taxa sa fie mai mare, la cei tineri s-au mai adaugat ani iar de la cei batrâni s-au mai scazut”.
Despre motivele acestei campanii fiscale, in cadrul careia pâna si mortii au trebuit sa-si plateasca impozitul, Lactanius este cât se poate de ferm: “pentru ca stramosii sai fusesera obligati de victoriosul Traian sa plateasca o astfel de taxa ca sanctiune pentru desele lor rascoale”.
