Idila cu natura, pe Valea Berheciului

8


Valea Berheciului este de o frumusete nesfârsita. Atât de frumoasa, de te intrebi ce treburi urgente a avut Dumnezeu ca n-a mai avut timp sa lase si putina bunastare pe aici, dupa ce a creat cu atâta simt artistic aceste locuri. Fiindca, fapt bine stiut, Valea Berheciului, ca si intreaga zona din stânga Siretului, este umbrita de saracie apasatoare, chiar daca oamenii sunt truditori si cu mult bun simt. Anul acesta sunt resemnati. Seceta le-a uscat fântânile, gradinile, dar nu si sufletele. De luni de zile se uita mai mult spre cer, în speranta ploilor, decât la pământul crapat, pe care totul s-a uscat si în care nici o brazda n-o sa se poata trage fara munca grea.

In zorii racorosi ai unei zile trecute, am luat calea satului Obârsia, din comuna Izvorul Berheciului. Autobuzul care pleaca din autogara are treaba multa pâna ajunge undeva prin josul judetului. Noi coborâm insa dupa numai 29 de kilometri parcursi de la Bacau, pe o sosea serpuind pe dealuri si printre paduri, dar si pe lânga altadata vestita livada Godovana, care acum a disparut cu totul, de parca nici n-ar fi existat vreodata.

Satul

Din drumul principal, spre stânga se desprinde la un moment dat un drum de tara, de-a lungul caruia se însira gospodarii ascunse in umbra pomilor fructiferi, printre dealuri acoperite de vita-de-vie. Localitatea e straveche, înca de când pe aici îsi faceau mendrele tatarii. Are numai vreo 60 de gospodarii locuite, multe de batrâne vadane. De altfel, cel mai important eveniment social al comunitatii, slujba duminicala, mai aduna la biserica doar câtiva batrâni. Tinerii au plecat in strainatate, scoala s-a desfiintat, fiindca nu mai sunt suficienti copii, iar cei care mai sunt merg la scoala din Izvoru Berheciului. In sat se mai aude rar larma de copii, doar când e vacanta. La Obârsia locuieste si primarul comunei Izvoru Berheciului, de care apartine satul, intr-o casa frumoasa, cu acoperis albastru si pravalie la parter.

Gospodarul

La Obârsia am poposit in gospodaria lui nenea Gica Saigiu. Cu adevarat oameni gospodari, tineri pensionari, nenea Gica si sotia lui Ana, careia toata lumea ii spune tanti Nuta, muncesc din zori si pâna in noapte si nu concep ca viata ar putea fi altfel. Timp de televizor nu au si doar un radio aninat pe prispa ii tine la curent cu invârtelile lumii.

 Idila cu natura, pe Valea Berheciului
Inconjurat mai mereu de copii, sufletistul nenea Gica prepara sucul de rosii / foto: Ovidiu Pauliuc

Anul acesta, seceta le-a luat porumbul, cartofii s-au facut cât nuca, varza e o caricatura, gradina de zarzavaturi arata ca in era postatomica. Doar ceva praz a mai rezistat. In zilele caniculare se uscase si iarba de pe pajisti, se crapa sub talpi, de nu mai au vacile ce paste. In schimb, s-au facut multe prune, care deja se transforma in tuica buna de pus in afinata. S-au facut si struguri buni, din care nenea Gica face un vin senzational, pus in siguranta, in racoarea beciului. S-au facut si niste rosii mari si zemoase, pe care nenea Gica le culege pe masura ce se coc si le transforma intr-un bulion ce va alinta bunataturile gatite de tanti Nuta pe plita sau in rola cuptorului.

Cu jderul in batatura

Satul Obârstia e inconjurat de culmi inalte, de pe care vezi toata zarea, iar maretia naturii îti taie respiratia. Peste tot un relief domol valurit, acoperit de pâlcuri de padure, parte a Colinelor Tutovei. Spre sud se deschide Valea Berheciului, pâna unde vezi cu ochii. Localnicii au dat nume pitoresti împrejurimilor: Cocolia, Analoaga, Bulau, Puschebea, Blanarita, Rediu lui Bârsan. Padurile sunt pline de mistreti, caprioare, iepuri, vulpi, dihori si cine stie ce alte vietati salbatice. Au fost si lupi pâna acum vreo 50 de ani, dar faceau prapad la stâne, iar oamenii le-au venit de hac. Acum, doar jderii mai dau iama prin poiete si lasa in urma prapad de oratanii sugrumate.

Concert de greieri

Oameni credinciosi, cei din Obârsia isi asigura din timp hrana pentru posturile de peste an. Si daca gradinile nu le ofera nimic anul acesta, se duc la oras si cumpara ardei sau vinete, culeg hribi sau ghebe si pun totul la pastrare. Oamenii îsi produc în propriile gospodarii hrana: brânza, lapte, carne, oua, dar si bautura, pâna si la doua tone de vin de gospodarie. Mai vând câte ceva si fac rost de bani pentru plata impozitelor, pentru lemne si alte nevoi.

E saracie multa in estul judetului, dar natura pare ca vrea sa ascunda, macar sa compenseze toate neajunsurile lumesti. Mai ales toamna, când lumea satului dintre dealuri pare idilica, asa cum este ea ascunsa de vegetatie, ziua înecata în liniste, seara animata de ample concerte de greieri.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

  1. ma trag din apropierea acestei locuri frumoase mai exact din Zapodia ,con.Traian dar cunosc bisisor aceste locuri,,,,dar lipsa de toate ma facut sa iau drumu stainatati si sa castig un salar mai bunicel si sami fac o viata mai buna ,,,,,cai saracie mare si prin locurile mele de unde ma trag si eu ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,va doresc multa sanatate si o viata cat de buna

  2. Fenomenu!!!
    Un alt element care te-a facut sa parasesti aceste minunate locuri a fost si saracia din cunostintele limbii romane. Sper ca acolo unde te-ai aciuat sa scrii mai bine in limba tarii adoptive!

  3. De ce naiba cand va intalniti doi-trei pe-o craca trebuie sa va certati? In articol este altceva decat conflict! Nu portofelul e cel mai important. Oamenii conteaza. Dar daca ai creierul cat nuca, nu ai cum sa faci loc si unui sentiment. Asa ca, bai conflictualilor (cine se simte, nu neaparat comentatorii de mai sus), rupeti frate sipcile din gard si dati-va in cap, apoi spargeti niste seminte telectuale. Si-apoi beti niste peturi de bere si mai rupeti niste sipci din gard, dati-va in cap, si iar, si iar, ca asa-i viata, rotunda ca un cap umflat de lovituri, dar tot fara creier, oricat l-ai bate la cap

  4. Sunt din Brașov , dar aici mi-am petrecut cele mai multe veri , la mult regretații bunici. Îmi aduc aminte și acum de tot ce e frumos în satul Obârșia, acum uitat de lume. Sunt multe de spus , dar probabil știți și voi destul de bine. O zi bună va doresc !

LĂSAȚI UN MESAJ