Nu vreau să încep prin a povesti că, ieri, la Teatrul Bacovia, s-a desfășurat secțiunea de monologuri și că au jucat, in mare, numai fete. În fine, toată lumea știe ce se petrece în Fest și cam despre ce este vorba. Mai pe scurt, teatru pentru tinerii actori diletanți.
Ce am sesizat a fost tema, aproape identică, a participantelor. Mă bucură să văd atâta pasiune și dorință față de artă. De data aceasta am avut impulsul de a viziona până la sfâșit pentru că am simțit cum acele tinere fac o destăinuire publicului. În sală s-au auzit mereu comentarii de genul: „ Este foarte greu să de joci pe tine.” Într-adevăr, asemenea trăiri pot fi greu exprimate, mai ales, atunci când încerci să realizezi o interacțiune cu publicul.
Mi-a plăcut să văd la acești copii pasiune și înclinație față de adevăratele sensuri ale vieții. Sinceră să fiu, aveam impresia că și teatru va deveni o arenă de superficialitate, însă văd, din ce în ce mai des, că cei care urcă pe scenă ( mă referi la tineri ), o fac cu un plin proces de conștiință față de muza artă.
Ne afundăm în clișee precum : „Fata tatii, dacă te faci artist, ai să mori de foame și nu vei avea bani nici de șosete.”
Da, este adevărat, însă adevărata avere nu se află în buzunare. Sunt bucuroasă când mă gândesc la cei care își vor urma visul, pentru că știu că vor fi mai PLINI și mai ADEVĂRAȚI decât o mare parte din doctori, avocați și ingineri.
Până la urmă, care e scopul artei ? Să ne facă să fim mai oameni, să ne înalțe, să ne ducă spre autodescoperire. Asta am văzut: Tineri care suferă și vor să înțeleagă de ce, tineri care sunt gata să își asume riscuri ale fericirii. Prea puțin mi-a mai păsat de joc în sine. Mi-aș dori să îi revăd peste 10 ani mai vii decât sunt acum.
Geo Barcan
FOTO: Aiysha Parviez
