Iazurile, piscicultura, pescarul…

0


Pare simplu. Ai o groapa nu prea adânca, in suprafata de câtiva zeci de metri patrati, o sursa de apa la indemâna si vrei sa devii pescar la tine-n batatura. Se poate, pentru recreere, daca investesti ceva si ceri parerea unui specialist. Daca vrei mai mult peste, si iti faci un helesteu, povestea se schimba.

Pentru pescarii sportivi este insa nevoie de spatiu, de miscare. Minimum zece hectare, ca sa nu pescuiasca si sa se bucure de unii singuri… când prind ceva. Cel mai mare iaz artificial pentru peste de la noi din tara, „Dracsani”, este in comuna Sulita, Botosani. Se pare ca a fost amenajat pe vremea lui Stefan cel Mare. Are si astazi o suprafata de aproape sapte sute de hectare si este revendicat, de peste o mie cinci sute de proprietari si mostenitori. La noi in judet, cel mai mare, nouazeci de hectare, este alimentat de râul Pereschiv, in satul Fichitesti, Podu Turcului. Urmeaza Bibiresti cu saizeci de hectare, Motoseni – cincizeci si sapte, Horgesti – cincizeci si doua, Gaiceana – douazeci si patru, Antohesti – cincisprezece hectare.

Cele doua iazuri de la Oniscani, mai reduse ca suprafata, sunt amenajate pe o veche meandra (brat) a Siretului. Le-am enumerat doar pe cele cu „vechime”, pentru ca, in ultimii douazeci de ani, au mai aparut si altele, mai mici. Fiecare proprietar stabileste daca il intretine pentru distractie sau vrea sa ii aduca si profit. S-au dezvoltat si ferme, care au ca profil acvacultura in regim intensiv, pentru cultura anumitor specii mai rare de peste, dar cu potential din punct de vedere comercial: pastrav, sturion. Pescarul sportiv este interesat, insa, de locurile unde poate prinde el pestele. Abia seara, daca mai gaseste deschis la magazin, se intreaba de unde provine cel cumparat pentru familie.

Povestea aparitiei lor

Iazurile din judetul Bacau au o strânsa legatura cu politica de la inceputul anilor ‘50. Aceea de amenajare a Deltei Dunarii, in visul de a o face grânar si orezarie. Prin construirea de diguri si decolmatari masive, s-a ajuns la desecarea a peste patru sute de mii de hectare. Practic, s-a distrus mediul in care se reproduceau majoritatea speciilor de peste din Dunare.

Ideea de piscicultura a inceput sa se materializeze datorita necesitatii de a repopula, initial, cursurile de apa naturale si, apoi, viitoarele lucii de apa, create artificial. Primele pepiniere au aparut in zona lacului Razelm, extinzându-se treptat in toate marile bazine hidrografice.

Au inceput lucrari pentru infiintarea de iazuri si crescatorii piscicole, cât si de baraje pentru lacuri de acumulare, necesare producerii de energie electrica si irigare a terenurilor agricole. Datorita „epopeii” economice si a evolutiei industriale accelerate din acea vreme, natura nu a putut tine pasul.

Iazurile au ajuns crescatorii de reproducere si productie a pestelui, pentru a satisface cererea tot mai mare de consum. Viiturile, prin efectul de preaplin si curentii turbionari, creati in baraje, au maturat, la intervale din ce in ce mai dese, pestele, lasând marile lacuri pline cu apa chioara. Noroc ca avem si ape curgatoare, iar natura, capricioasa, isi reface singura fortele. Multi braconieri se jura, pe buna dreptate, ca nu au furat ei tot pestele.

Marii poluatori industriali din zona au disparut. Unii din fostii angajati, ramasi pe drumuri, s-au reprofilat. De la fostele setci, ave, taliene si vintire, din in, cânepa si rachita, s-a trecut la reloane, nailoane si plase monofilament, ce decimeaza puietul. Intr-un circuit, verificat de milenii, ca tot ce creaza omul, trebuie sa se mai si distruga, conform planului nescris al evolutiei.

Unde ne ducem

Pornim la drum, spre cel mai mic iaz ca suprafata dintre cele enumerate. Antohesti. Distanta, saizeci de kilometri, plecând din centrul Bacaului. Timp, putin peste o ora. Traseul de urmat: Serbanesti – spre Traian, Secuieni, Izvorul Berheciului, pe DJ 241A. De aici, tot inainte (nu la stânga), inca jumatate de kilometru spre Oncesti. Se vad apa si digul, imediat in dreapta. Taxa de intrare, cincizeci de lei.

Cantitatea de peste de prins, cinci kilograme. De specificat ca fiecare administrator al unui luciu de apa isi stabileste propriul regulament de exploatare si conditiile de acces. Sunt exemplare frumoase de crap, somn si caras care se umplu de icre. S-a inmultit mult stiuca, ocazie de a testa blinkerele sau voblerele. Locurile bune pentru unditari sunt pe partea satului, lânga salcii. Apa fiind curata, mai poti scoate din cârlig un rac… o beldita. Despre cum au ajuns carasii in baltile noastre, implicit acolo, ne explica specialistul in piscicultura, inginerul Neculai Zaharia.

Suta la suta femele

Carasul este un peste destul de lent. Il prinzi la râma, viermisor, boaba de porumb. Trebuie sa-i stii locul, perioada, dar inhata momeala, tot timpul anului, mai ales daca nu te zgârcesti la nadit. „Pâna la amenajarea primelor lacuri, de pe valea Bistritei, carasul era ca si inexistent in zona Bacaului. In urma inundatiilor din ’70 – ‘72, când s-au deversat apele din foarte multe iazuri piscicole, acestia au ajuns in tot bazinul hidrografic. S-au inmultit exploziv, devenind astfel o preocupare a pescarilor.

Pâna in ‘75, in statisticile de pescuit industrial din Delta Dunarii, carasul nu aparea. In cinci ani, ponderea carasului din capturile consemnate a ajuns la saptesprezece procente, ca in urmatorii ani, sa mai creasca. Aceasta inmultire rapida se explica prin rezistenta si adaptabilitatea la conditiile de mediu.

Supravietuieste in namol, in ape mici cu turbiditate, lipsite de oxigen. Sa zicem ca este una dintre particularitati. A doua, cea mai importanta, ii este specifica, si tine de capacitatea de reproductie. Ea le permite femelelor de caras sa se reproduca, fara unirea nucleelor proprii, cu cele ale masculilor de la alte specii, rezultând descendenti de caras, numai femele. Sunt ape, mai ales in zonele Deltei, unde nu exista niciun mascul.”

Carasul a pacalit caracuda

Ramân in dilema, ca in povestea cu cucul. De ce gen este? Cum sa-i spuna pescarul dolofanitei cu icre…? Carasuca, carasoaica?! Oricum are carnea dulce (cam multe oase), iar bilutele, frecate cu ulei si ceapa tocata, stropite cu putina zeama de lamâie, merg excelent pe feliute de pâine prajita. Domnul Zaharia ma linisteste.

„In apele noastre se regasesc, in numar mic, si masculi. Asta ca o curiozitate. Plus ca de la o anumita dimensiune si greutate, cincizeci de grame, sapte-opt centrimetri, se inmulteste necontrolat, consumând din hrana crapului. Aparitia carasului a dus si la disparitia altei specii, frecvente anterior in aceste ape, caracuda.

Ca infatisare, se aseamana. Poate ca e putin mai lata. Mai exista foarte putine exemplare. Pentru cei care se lauda ca au prins caracuda, exista un criteriu stiintific de diferentiere. Aceasta are pe peretii interiori abdominali, o membrana argintie. La caras este neagra. Multi o spala, crezând ca din cauza ei carnea este amara.” Interesante lucruri. O trecere de la fabulatie la realitate. Pentru alte curiozitati din domeniu sau informatii care nu presupun neaparat sustinerea doctoratului, prietenii acestei rubrici, specializati in diferite domenii, pot raspunde cu detalii. Vreau sa mai aud un pescar ca a prins caras sau caracuda. Nu-l cred, pâna nu degust proba.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ