Se foloseşte foarte mult acum termenul de „actor”. Francezii, mai ales, vorbesc mereu despre „actorii politici”, numindu-i aşa pe cei care evoluează pe scena publică şi sunt decidenţi. Puţini dintre aceştia au însă conştiinţă şi responsabilitate, mulţi dintre ei dovedindu-se doar nişte aventurieri lipsiţi de scrupule şi jucători la ruleta puterii, a câştigului şi profitului gros. Lucrurile sunt mai complicate pe scena adevărată, în teatru, unde e greu să ajungi actor adevărat. S-a văzut asta și la festivalul băcăuan de monodrame. Unde puțini au trecut de preselecție, iar din cei foarte puțini, doar unul, cel mult doi au probat calități de actor care e în stare să apară singur pe scenă. Unde e total expus, transparent, neprotejat.
Pentru că despre teatru am vorbit și am și scris în aceste zile, mă voi întoarce la scena politică. Am văzut, pe undeva, nu mai știu exact unde, un articol despre candidatul la prezidențialele din Franța, Emmanuel Macron, cu referire la viața privată a acestuia. Un material grosolan, cu un ton mahalagesc, de țață contrariată. De ce anume? De faptul că monsieur Macron are o soție cu un sfert de veac mai în vârstă. Știam asta mai de mult, am văzut multe fotografii cu acest original cuplu prin ziare și reviste franțuzești, și i-am admirat pe cei doi. El, un bărbat tânăr, care arată bine, se îmbracă elegant, cu stil, ea, o doamnă cu alură de adolescentă, înaltă, extrem de subțire, blondă cu niște ochi albaștri foarte frumoși.
Pare foarte simpatică, are o figură deschisă, surâzătoare și este, cu siguranță, o femeie foarte inteligentă, diplomată. I-am văzut în multe ipostaze și nu am remarcat nimic artficial în atitudinea lor. Dimpotrivă, ceea ce e foarte vizibil este tocmai afecțiunea reală, înțelegerea, comunicarea dintre ei, armonia. Nu mă interesează speculațiile din presa de scandal, dornică mereu de amănunte de senzație, de ieftine mizerabilisme. Dar am vrut să aflu câte ceva despre povestea deloc comună, deloc banală a acestui cuplu. Și m-am dus direct la sursă.
Adică la ceea ce spune chiar Emmanuel Macron, într-un interviu acordat săptămânalului „Le Point”. În care își apără viața privată, declarând că ea nu este o curiozitate decât pentru cei care trăiesc în stereotipurile unui alt timp. Unul anacronic, desigur. Pentru că am pomenit mai înainte de teatru, trebuie să spun că Macron mi-a devenit foarte simpatic când am aflat că s-a îndrăgostit de profesoara lui de franceză, care se ocupa și de un cerc de teatru, pe la 17 ani. Și tot atunci a hotărât că, într-o bună zi, Brigitte îi va deveni soție. Chiar dacă ea era măritată și avea trei copii. Împreună, au reușit însă să învingă prejudecățile și să fie împreună. De douăzeci de ani durează pasiunea lor, timp în care în familie au apărut și vreo șapte nepoți. O familie mare, solidă, iubitoare, pe care Macron o vede ca pe un soclu stabil, o stâncă de neclintit.
Despre soția sa, Bibi, cum este alintată, cei care o cunosc îndeaproape spun, cu admirație, că este extrem de cultivată, sclipitoare chiar, supersexy, cu picioarele ei lungi, superbe, și că e „bon vivante”. E și fashionistă, plăcându-i mult moda, știind întotdeauna ce să aleagă, ce i se potrivește, atât ei cât și lui, fiindcă ea se ocupă și de ținutele lui Manu (așa îi spun intimii lui Emmanuel Macron). I-am văzut împreună și în campanie, din nou evidentă fiind profunda complicitate intelectuală dintre ei, și îi admir pentru că nu au cedat conformismului social. Ceea ce e mai greu de înghițit de către patriarhalii de pe la noi, nu mă îndoiesc de asta.
