Hublou / Nimic nu e nou, totul a mai fost

Că limba română e grea, nu e nicio noutate. Așa că exemplele cu reaua, greşita ei folosinţă se înmulţesc vertiginos, pe zi ce trece. Unii știu doar câteva cuvinte și niște expresii stereotipe, pe care le întrebuințează mereu.

Ce să mai vorbim despre numărul mare de analfabeți funcționali de la noi din țară, din aceia care cunosc ei niște litere, le leagă între ele, dar nu pricep o iotă din ceea ce citesc.

Sunt apoi o mulțime de cuvinte stâlcite, folosite aiurea, care dau seama de brambureala existentă în mintea unora. De pildă, mulţi nu ştiu ce înseamnă caracter, confundându-l cu temperamentul. Or, primul ţine de morală, pe când al doilea de fiziologie, comportament, de psihic.



O definiție foarte explicită a caracterului o dă subtilului eseist C.D. Zeletin, băcăuan de-al nostru, de pe Valea Zeletinului, după care şi-a luat şi pseudonimul. Ea sună așa: „Un caracter poate fi privit ca fiind distanţa cea mai scurtă dintre două puncte, exprimată prin termenii moralei.

Evident, vorbesc despre rectitudine. Ca să nu se confunde cu rigiditatea, i-aş găsi o corespondenţă imagistică în struna unui instrument muzical. Oricât s-ar deplasa într-o parte sau alta îndepărtându-se de poziţia fundamentală, struna generează emisiile sonore ale aceleiaşi note, chiar dacă de intensităţi diferite.

Aşadar, etic vorbind, caracter înseamnă fidelitate faţă de tine însuţi, trăită corect şi ferm. Caracterul urcă în om din adâncimi ale lăuntrului, deci din fire, sau îl pătrunde dinafară, deci prin educaţie. Atunci când în suflet speranţele se sleiesc şi îl invocăm ca purtător al principiilor morale, pe caracter se reazemă însănătoşirea lumii”.

Cum lumea e cam bolnavă acum, neavând soluţii viabile să iasă din criză, şi cum sistemul de sănătate de la noi este, de multă vreme, în mare suferinţă, se vede treaba că ar trebui să căutăm caractere. Dacă vom avea norocul să le găsim, vom răzbi, dacă nu, nu.

Oricum, eu am serioase dubii în ceea ce privește norocul ăsta. Aproape nimic din ceea ce văd în jurul meu nu-mi dă vreo speranță în ideea de însănătoșire. Fiindcă sunt prea mulți indivizi de tip giruetă, care se învârtesc după cum bate vântul.

Vântul care suflă în pânza intereselor proprii, că doar ele poartă fesul pentru parveniții de tip nou. Dar mă întorc la C.D. Zeletin și la ce anume glosa el pe marginea noțiunii de caracter, pentru că sunt întru totul de acord cu ideea că, mai ales astăzi, când totul se aranjează, se tranzacționează, „când corupția mușcă din onoare, din credință, din cinste, din bunul-simț și din toate permanențele sedimentate din veac”, astăzi, așadar, mai mult ca oricând, am avea nevoie de caractere tari.

Nu-mi mai fac însă prea multe iluzii, după cum vă spuneam, fiindcă mi s-a întâmplat destul de des să le pierd pe drum. N-aș putea să renunț însă definitiv la credința în lucrurile bune și frumoase. Asta în timp ce există atât de mulți oameni care, vorba poetului Marin Sorescu: „nu mai reușesc să înțeleagă ce acțiune formidabilă e înflorirea unui tei”.

Or, eu am crezut mereu că asta e ceva care ține de un miracol, și aștept înfiorată, în fiecare an, să dea teii în floare. Cum sunt câțiva aproape de blocul meu, am dormit cu geamurile deschise ca să-mi intre tot parfumul lor în casă, pentru că nu mă mai săturam de el. Iar acum îi duc dorul.

În fine, am văzut întotdeauna binele și frumosul împreună, și am asociat asta cu inteligența și caracterul. Mă atrag oamenii adevărați, întregi, și nu „măgarii”, mă refer la cei descriși în cunoscutul studiu al filosofului Ștefan Zeletin „Țara măgarilor”. Din păcate măgarii, „mucegăiți de putrezi la conștiință” s-au înmulțit îngrozitor în vremurile noastre. Și multe fețe au devenit mai vulgare, poftele mai multe și lăcomia mai mare. Cum ar spune filosoful: „nimic nu e nou, totul a mai fost”.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"