Hublou / Frica lichidă

0

Mă uit de jur împrejur și tare mă mir văzând atâția oameni care nu știu să se poarte. Și mă uit foarte atentă mai ales la persoanele publice, de la care am așteptări îndreptățite de importanta poziție ocupată de aceștia. Păi, cum să nu ai un cod de conduită când ai atâta răspundere?, mă întreb eu, desigur, cu naivitate, îmi dau seama, în cele din urmă. Pentru că, lucrurile se știu demult: între etică şi etichetă există o legătură.

Aşa după cum este o legătură şi între bunăstarea durabilă şi etică. Trebuie să faci lucrurile cum trebuie, să fii corect, să nu trişezi. Când nu se întâmplă așa, mai devreme sau mai târziu oamenii care au fost înşelaţi, nedreptăţiţi, se vor revolta, căutând calea spre revanşă. Un sistem care nu este etic se va clătina serios, se va zgâlţâi, la un moment dat, din temelii. E nevoie de legi clare, de reguli de conduită socială şi de respectarea lor, pentru ca viaţa noastră să decurgă normal.

Există un anumit mod de a lua contact cu oamenii, unul civilizat, bazat pe respect, pe asumarea unei etichete care impune nişte norme de bună purtare, maniere necesare pentru o convieţuire în limitele bunului-simţ. Dincolo de minciunile mari, de înşelăciunile, abuzurile suportate, şi care vin din partea puterii, oamenii au modificat şi raporturile dintre ei. Unii s-au schimbat chiar vizavi de ei înşişi. Adică au pierdut optimismul, încrederea, dorinţa de a ieşi cu adevărat dintr-o situaţie grea, inacceptabilă, în mod normal.

Au devenit suspicioşi și se tem că vor fi mereu înșelați. Din nefericire, nu mai trăim demult într-o lume protectoare, și suntem agresaţi mereu, în fel şi chip. Sentimentul de teamă e copleșitor, urât, paralizant, şi mi-e frică să-mi fie frică. Prea multe crize, catastrofe naturale, terorism, fundamentalisme religioase, instabilitate politică, „războaie hibride”, amenințări la tot pasul, în fine, o nesiguranță enormă ne împresoară. Societățile „solide” aparțin trecutului, e limpede ca lumina zilei. Iar acum, se spune că trăim într-un tip de societate „lichidă”, în care frica este permanentizată. O frică lichidă.

Am citit, într-o vreme, câteva cărți despre agonia puterii, spiritul terorismului, transparența răului (Baudrillard), contrazicându-mi principiul hedonist al lecturii. Dar erau subiecte care-mi trezeau interes, pentru că voiam și vreau să înțeleg ce se petrece în lumea de azi, din care nu pot evada decât în imaginație. Când mă întorc în antichitatea greacă, într-un sfârșit de Ev Mediu, în timpul Renașterii, în perioada interbelică, în epoca jazz-lui cu anii ei nebuni, vremuri în care mi-ar fi plăcut să fiu și eu pe acolo. De-am putea să ne alegem timpul în care să trăim, care ni se potrivește structural, ce norocoși am fi!

Până una-alta, n-am încotro, trebuie să mă adaptez la un prezent (potrivit dictonului „adapt or die”), care nu sună deloc bine. Încerc să țin departe de mine pesimismul, incertitudinile care mă asediază deseori, să-mi spun că sunt temporare, dar reușesc asta din ce în ce mai greu. Iar în zilele bune continui să-mi fac iluzii, pentru că ele mă ajută, mă protejează în fața asaltului brutal al realității. Numai păstrându-mi iluziile și visele pot să rezist, rămânând eu însămi. Mă gândesc că, la un moment dat, o mică flacără se va aprinde din nou, și că vom redescoperi, în adâncul nostru, bucuria, încrederea, speranța. Și că, vindecați de neîncredere, spălați de frică, vom putea din nou să privim senin și cu încântare spectacolul lumii.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ