Hublou / Decât să gândești, e mai ușor să condamni

Ce să zic? Nu prea s-au întâmplat lucruri bune în ultimele zile: atacul terorist de la Manchester, scandalul și dezvăluirile cu acoperiții din presa românească și încetarea din viață a lui Roger Moore, toate m-au întristat. S-a dus, așadar, seducătorul actor pe care-l așteptam, în fiecare sâmbătă seara, pe când eram încă o fetiță, ca să-i urmăresc aventurile din serialul „Sfântul”.

Oricum, pe vremea aceea nu prea aveai la ce să te uiți la televizor, și doar câteva seriale, primul dintre ele era „Forsyte Saga” și Telecinemateca mai salvau jalnica situație, sărăcia de programe. Îmi amintesc și acum genericul, leitmotivul și logo-ul amuzant al serialului, chipul fermecător al lui Roger Moore, privirea lui ironică, sprânceana ușor ridicată, alunița din colțul gurii, zâmbetul, aerul lui insolent, cuceritor. Și savurosul său umor. Pe care nu numai personajul îl avea, ci și actorul, în viața reală. Sir (ce-mi place înnobilarea asta a actorilor, tipic englezească, frumos obicei!) Roger Moore a fost o mare figură, interviurile cu el fiind un adevărat deliciu.

Ca și Memoriile sale, în care reproduce, ca motto, o frază spusă cândva de Bette Davis: bătrânețea nu-i pentru cei slabi din fire. Așa că el și-a propus să o înfrunte eroic, declarând, tot cu nelipsitul său umor, că se simte fericit în fiecare dimineață când se trezește fără să cadă pe jos, singurul lucru care-i amintește de vârsta sa fiind genunchii. Povestește cum și-a început cariera, cum a jucat în serialele care i-au adus faima, deși, pe vremea lui, colaborarea cu televiziune era considerată „sărutul morții”.



Era, spune actorul, ca și cum ți-ai fi tras un glonț în picior, pentru că erai pierdut pentru cinematografie. Ce s-au schimbat lucrurile ! Acum, serialele sunt la mare trecere, la fel mini-seriile televizate, actorii dorindu-și cel mai mult să prindă o astfel de ocazie de a avea un angajament pentru o lungă perioadă de timp, de a deveni populari, și de a câștiga o mulțime de bani.

Televiziunea a câștigat partida! Dar Roger Moore nu a fost numai încântătorul Simon Templar (pentru că a jucat personaje memorabile și în alte seriale), fiind unul dintre cei mai carismatici James Bond. L-a interpretat de șapte ori pe faimosul agent secret, perioadă pe care a adorat-o, fiindcă nu numai el a fost fericit atunci, dar și bancherul lui, agentul, și soția.

Că doar i-au intrat în cont milioane de lire sterline! Ceea ce i-a permis să ducă o viață de lux, să se stabilească în Elveția, să colinde cazinourile din Monaco, în fine, să-și petreacă timpul după bunul lui plac. Tip lucid, cu simț autocritic, a renunțat singur la noile oferte de a-l juca pe Agentul 007, pentru că, în timp ce fetele Bond erau din ce în ce mai tinere, el îmbătrânea, avea pungi sub ochi și bărbie dublă.

Asta vedea când se uita în oglindă, așa că s-a retras cu demnitate. Pentru că era un adevărat Sir, avea clasă! L-am admirat pe Roger Moore pentru asta, și pentru că, la umorul său picant, la dezinvoltura sa aristocratică, la stilul său inconfundabil adăuga un mare capital de bunătate, de dăruire pentru ceilalți. S-a pus în slujba cauzei copiilor defavorizați, a fost mulți ani ambasador UNICEF.

Chapeau bas! Sunt mult mai multe lucruri de spus despre Roger Moore, bune, interesante, pline de umor, și nu din acelea vânate de presa de can-can, care-i numără nevestele, printre altele, și scotocește după alte amănunte de un ieftin senzaționalism. O presă stupidă, care se repede să condamne, să arate cu degetul. Pentru că e nevoie de mult mai puțin efort mental ca să condamni decât să gândești. În loc să vorbească despre cariera unor actori, a unor actrițe, despre reușitele lor artistice, presa asta fără conținut ne spune, ritos, de pildă, că Susan Sarandon „s-a făcut de râs” la Cannes într-o rochie cu un decolteu generos, care-i arăta sânii.

Chestie care, vai, nu se potrivea la vârsta ei ! De parcă ar exista tipare universale, de parcă toată lumea ar trebui să se comporte într-un fel standard la anumite vârste. De parcă o actriță, care arată superb la cei peste 70 de ani, și care a fost toată viața ei o nonconformistă, și continuă tot așa, ar putea să se îmbrace și să se poarte ca o mămăiță oarecare.

Asta e, nu încetez să mă revolt când văd atâta obtuzitate, micime, răutate, invidie și acreală din partea unor indivizi. Niște filistini pe care-i compătimesc sincer, de fapt, pentru că sunt niște nefericiți înguști la minte.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"