29 martie 2024
ActualitateHoti de lemne, prinsi de politisti

Hoti de lemne, prinsi de politisti

Doi bărbați de 34 și 22 de ani, au fost depistați de către polițiști, în timp ce transportau cherestea rășinoase, pentru care nu deţineau documente de provenienţă şi transport, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare.

Astfel, a fost identificat Florin B. de 34 de ani din comuna Palanca, în timp ce transporta pe DN 2G, în comuna Scorțeni, cantitatea de 12,63 mc cherestea rășinoase care nu corespundea din punct de vedere cantitativ și calitativ cu datele înscrise în avizul de însoțire.

Față de bărbatul în cauză s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 2500 lei, iar complementar a fost dispusă măsura confiscării materialului lemnos, care a fost predat în custodie lucrătorilor Ocolului Silvic Moinești, pentru a fi valorificat în condiţiile legii.



De asemenea, a fost identificat George A. de 22 de ani din comuna Agăș, în timp ce transporta pe DN 12A, cantitatea de 3,82 mc cherestea rășinoase pentru care nu deținea documente de proveniență și transport.

Față de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 2000 lei, iar complementar a fost dispusă măsura confiscării materialului lemnos, care a fost predat în custodie lucrătorilor Ocolului Silvic Comănești, pentru a fi valorificat în condiţiile legii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri