Cauta
Haos, banditism, democratie gaz-lacrimogena 16/01/2012
vizualizari:195

Acum vreo cincizeci de ani, tatal meu, care a cunoscut ospitalitatea lagarului si a puscariei securiste, a „evadat” dintr-un spital bacauan, acuzând „mizeria si foametea”. Glumind amar, spunea ca in lagarul rusesc din care evadase nu i se ceruse ciubuc, nu fusese nevoit sa aduca mâncare de acasa. A refuzat pâna la sfârsitul vietii sa se mai interneze. Zilele trecute, un cititor mi-a spus ca in spitalul in care a fost recent internat conditiile sunt tot de lagar: hrana este de supravietuire, ciubucul e o lege a firii, medicamentele… Sistemul nostru de sanatate a ramas putred. Cu o scoala de medicina faimoasa, cu specialisti foarte buni, suntem, din cauza politicului si a coruptiei, pe marginea prapastiei. Niciun politician nu poate juca aici rolul de inocent, de acuzator. Toti, din toate partidele, sunt partasi la gestionarea dezastrului. O reorganizare pe baze umane si rationale a sistemului de sanatate este necesara. Nimeni nu neaga aceasta exigenta. Dar teama de preainariparea coruptiei si lipsa de comunicare autentica au generat o suspiciune nationala. Aproape toata lumea protesteaza impotriva proiectului de lege recent retras din dezbaterea publica (aiurea dezbatere!), desi am intâlnit chiar si medici care nu cunosteau documentul. Nu avem comunicatori la nivelul ministerelor, autoritatilor. Managerii din vârful piramidei nationale isi angajeaza doar manipulatori. Dar strategiile acestora nu pot pacali la nesfârsit. Cazul Arafat a demascat acest aspect. Un palestinian, nu un român, a pus pe roate un sistem eficient de salvare a vietilor. Incredibil, omul a inceput sa fie atacat de catre hienele sistemului sanitar si politic. Oamenii de bun simt au iesit in strada ca sa apere un om cu o vizibilitate uriasa pentru binele pe care l-a facut tarii. Blazatul, molesitul nostru spirit civic da admirabile semne de viata. Pacat ca el incepe sa fie alterat de manevrele electorale, de spiritul huliganic, democratia devenind una a gazelor lacrimogene si bâtei. Cazul Arafat ne-a aratat ca noi suntem prizonierii legilor lui Murphy, traim in tara in care daca un lucru merge bine cineva va actiona tâmp, in regim de urgenta, pentru a merge prost. Drama sistemului sanitar bântuie prin toata fiinta noastra nationala. Peste tot, nu doar in Sanatate, isi face mendrele putreziciunea. Protestul pro-Arafat a trecut in plan secundar. Iesiti din hibernare, oamenii si-au adus aminte ca politicienii – o casta corupta, sfidatoare, cu instincte devoratoare de jungla – isi bat joc de viata lor, ii sfideaza cu sadism. Dar avem liderii pe care-i meritam, pe care-i votam in functie de interese meschine, de-o clipa, nu pentru o sanatate pe termen lung a vietii noastre economice, sociale si morale. Culegem ce semanam in urne. Suntem aproape la fel de vinovati ca si banditii politici.
Ion Fercu


Articole asemanatoare


Scrie un comentariu
Daca nu comentezi la subiect sau bati campii te sterg de nu te vezi!

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
cititor
#3 : 16/01/2012, 17:25
si acum ce speram sa avem cu aceste proteste...........inca o revolutie?
ma ingrozesc la posibilitatea ca din taxele si impozitele pe care noi le platim sa mai avem inca o serie de revolutionari cu 2000 lei lunar
alistar
#2 : 16/01/2012, 11:48
Corect articolul. Dar si o lege a sanatatii ar fi buna, numai sa fie corecta si sa nu ni se ia obligatoriu alti bani din buzunare. A doua casa de asigurari ar insemna falimentarea sistemului medical, fiindca vor fi mai multi mafioti care vor suge din banii de sanatate; acum mafia medicala e mai restransa, dar dupa privatizarea sistemului va fi nenorocire in tara asta, vom muri cu zile. Au privatizat din energia tarii si acum avem preturile cele mai mari din Europa la gaz si la curent electric, dupa noua lege a sanatatii vom avea cele mai mari preturi din Europa la medicamente si servicii. Nu mai exista rusine, mafia si-a impartit deja ciolanul pe bucatele si asteapta noua lege favorabila lor.
ion romanul
#1 : 16/01/2012, 06:28
Mereu si mereu aceeasi dilema: avem lederii pe care-i meritam pentru ca i-am votat. Cineva detine monopolul cunoasterii si cine nu voteaza ca si el, gata, aveti liderii pe care ii meritati. Daca justitia si-ar face treaba cum trebuie si atunci cand cineva din varful puterii greseste ar fi tras la raspundere si ar fi pedepsit corespunzator, atunci nu ar mai iesi la suprafata lideri de carton. Atat timp cat sunt aratati multimii cei care au furat o paine iar cei care baga mana in bugetul statului pana la fund sunt lasati in libertate, vom avea mereu liderii pe care ii meritam, petru ca nu am votat ca cel de langa noi.












Victor Eugen Mihai





Get Adobe Flash player






 
Get Adobe Flash player



Get Adobe Flash player