Învingătorul ia tot. Titlul național cu repetiție la juniori 1, trofeul pentru cel mai bun jucător al turneului final și pe cel rezervat golgheterului. Ia tot, dar și dă tot: pase, goluri și declarații care fac o radiografie completă a propriei cariere. Dragoș Hanțaru, interul stânga al campioanei CSȘM Bacău face un tur de 360 de grade, vorbind despre tot și toate. Așadar, cel mai bun handbalist român al generației ’98, generația de aur a Bacăului, Dragoș Hanțaru despre…
Cel de-al doilea titlu național la juniori 1: „Este important doar pentru că e ultimul cucerit la acest nivel de vârstă. Personal, cel de anul trecut m-a bucurat mult mai mult, poate și pentru faptul că atunci eram mai mici cu un an decât adversarii noștri. Titlul din 2017 intra, ca să spun așa, în caietul de sarcini. Eram principalii favoriți și nu aveam voie să ratăm. E un succes meritat și pentru că, exceptând meciul din grupă cu CSM București, când am început ceva mai relaxați, nu am întâmpinat probleme deosebite”.
Trofeul MVP și cel de golgheter: „Mă bucură enorm, cu atât mai mult cu cât știu că sunt ultimele cucerite la juniori. Îmi doresc foarte mult să le pot câștiga și la seniori”.
Cele cinci medalii cucerite cu juniorii CSȘM Bacău în cinci ani: „Cinci din cinci reprezintă cu adevărat o performanță remarcabilă. Sunt fericit că i-am încheiat cu un nou titlu național, dar sunt și puțin trist pentru că pun punct junioratului, o perioadă superbă, cu care nu ma voi mai întâlni. Au fost cinci ani foarte frumoși, dar și foarte grei”.
Greutățile din acești cinci ani: „Când mă refer la greutăți, nu mă refer la munca depusă. Am muncit cu plăcere, fiind conștient de faptul că, fără să te dedici total la antrenamente și meciuri nu poți ajunge acolo unde tinzi. Cele mai mari greutăti le-am întâmpinat la începutul perioadei petrecute la Bacău. Să pleci de acasă la 13 ani- nici buletin nu aveam- să fii departe de părinți, să nu cunoști pe nimeni într-un oraș nou și la o școală nouă, să stai singur într-o cameră și să nu ai niciun prieten, nu e ușor deloc. Asta m-a maturizat însă foarte mult și, totodată, foarte devreme”.
Unitatea de grup a echipei: „Dacă nu ar fi existat acest grup senzațional, această generație de excepție, cu adevărat cea mai bună din întreaga istorie a handbalului băcauan, poate ca aș fi făcut cale întoarsă. Sau, în cel mai bun caz, aș fi rămas, dar nu aș fi reusit niciodată să ajung cel de azi. Probabil că aș fi ajuns un jucător bun, dar mi-ar fi fost imposibil să-mi depășesc limitele. În evoluția mea ca handbalist a fost esențial sprijinul și ajutorul colegilor și al antrenorilor, motiv pentru care le mulțumesc încă o dată din tot sufletul”.
Perioada în care asista la meciurile primei echipe a Științei MD din postura de…băiat care dă cu mopul: „Mereu mi-am dorit să văd marii handbaliști de aproape, să-i urmăresc și să încerc să le deslușesc secretele jocului. Pentru aceasta veneam la sală, la meciuri, ca băiat care dă cu mopul atunci când este nevoie. Nu mi-a fost rușine să șterg pe jos, dimpotrivă, eram mândru că, din aceasta postură, mă aflam și eu în mijlocul marilor handbaliști”.
Viitor: „Mi-e greu să dau un răspuns categoric. Viitorul apropiat mă va găsi, probabil, în Bacău. Mi-ar plăcea să pot pune umărul la promovarea echipei deoarece Bacăul, sportul băcauan și, în special, publicul de aici merită mai mult. Merită o echipă de handbal în Liga Națională. Îmi aduc aminte cum se umplea sala la meciurile Științei din EHF, cum stătea lumea până și pe scări. Pe termen lung, nu mă văd în România; nu ar fi un pas înainte pentru carierea mea. Mi-ar plăcea să evoluez în străinătate, cu precădere în Franța deoarece acolo tinerii sunt mult mai respectați și ajutați”.
