28 martie 2024
SportHANDBAL / Întăriri la linia de 9 metri

HANDBAL / Întăriri la linia de 9 metri

CS Știința Municipal Bacău își completează lotul cu care va aborda sezonul 2015-2016 al Diviziei A. Astfel, formația manageriată de Gabriel Armanu prezintă două noutăți la linia de 9 metri: interii Ievgen Buinenko (Ucraina) și Leonard Acatrinei.

Venit în probe, Buinenko (2.05 m, 112 kg) a lăsat o impresie bună în amicalul disputat pe 30 iulie la Focșani și câștigat cu 50-38, dreptaciul de 22 de ani înscriind 8 goluri.

Handbalistul ucrainean a jucat de la 17 ani la prim-divizionara HC Portovik Yuzhny, a făcut parte din “naționala” de tineret a Ucrainei și este în lotul lărgit al țării sale la nivel de seniori. La începutul acestei luni, Buinenko și-a trecut în palmares medalia de bronz cu selecționata Ucrainei la Campionatul European de Handbal pe Plajă.



Leonard Cezar Acatrinei (21 ani) vine de la prim-divizionara HC Vaslui, iar în această vară a fost convocat la lotul național de tineret al României și s-a aflat la un pas de a merge la Campionatul Mondial U21 din Brazilia. Interul dreapta va avea posibilitatea să-și facă debutul în tricoul Științei Municipal Bacău în amicalul programat pe 1 august în deplasare la CSU Galați.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri