Halatele albe au invadat centrul orașului

    Absolvenții Școlii Postliceale Sanitare promoția 2017 din cadrul Colegiului „Mihai Eminescu” au început această săptămână cu o activitate prin care au „albit” centrul orașului. Astfel, luni, 10 iulie, de la ora 11.00, absolvenții au defilat de la Parcul Trandafirilor, pe străzile Nicolae Bălcescu și Mărășești, iar de la Policlinica Veche au coborât pe la Cascada la Universitatea „George Bacovia”, acolo unde s-a desfășurat cursul festiv.

    Pe traseu, reacția băcăuanilor a fost pozitivă privindu-i cu admirație pe absolvenții Postlicealei de la „Eminescu”, dar au fost și câțiva cetățeni, cel mai probabil din mediul rural după aspect, care au crezut ca este vorba de o grevă a medicilor. În marșul lor, absolvenții au poposit câteva minute în fața Primăriei acolo unde au fost întâmpinați și felicitați de primarul Cosmin Necula și de viceprimarul Dragoș Ștefan, care și-au exprimat admirația față de ei dar și speranța că o parte dintre ei își vor găsi un loc de muncă în noul spital municipal ce va urma să-și deschidă ușile într-un viitor apropiat. O parte dintre absolvenți au fost încântați de această viziune iar o parte au fost ceva mai rezervați, printre ei circulând ideea de a-și căuta un loc de muncă în străinătate.

    „Și în vara lui 2017 terminăm o promoție de asistenți medicali generaliști, o promoție de care eu sunt foarte mulțumită, chiar încântată de faptul că o parte dintre ei caută să se pregătească și pentru activitatea didactică”, a declarat prof. Constantina Hulea, directoarea Colegiului „Mihai Eminescu”.



    Promoția 2017 a Postlicealei de la „Eminescu” numără 86 de absolvenți care au studiat în trei clase bugetate și o clasă cu taxă. Aceștia și-au încheiat stagiul de practică urmând să mai susțină examenele finale, prima probă scisă desfășurându-se pe 18 august.

    Pentru anul școlar viitor, până în acest moment sunt aprobate patru clase, două clase (56 de locuri) la buget și două clase (60 de locuri) cu taxă. Admiterea la Colegiul „Mihai Eminescu” pentru nivelul postliceal,calificarea «asistent medical generalist» se face prin concurs de dosare până pe 30 august.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"