Greva de avertisment la Judecatoria Bacau. Protest la Penitenciarul Targu Ocna

6


Protestele grefierilor au luat amploare si vor culmina cu un miting in fata Ministerului de Justitie. Doua instante din judet, judecatoriile din Onesti si Moinesti, au declansat, luna trecuta, greve de avertisment, cu intreruperea activitatii timp de doua ore si asigurarea urgentelor.

Astazi, personalul auxiliar si conex din Judecatoria Bacau a tras un semnal de alarma vizavi de problemele din sistem si a intrerupt activitatea intre orele 10.00 si 12.00.

Angajatii au sistat programul de lucru cu publicul si sedintele de judecata, fiind totusi asigurata o treime din urgente. Oamenii sunt nemultumiti de volumul tot mai mare de munca, atributiile si responsabilitatile tot mai crescute odata cu intrarea in vigoare a noilor Coduri, in conditiile in care orele suplimentare nu se platesc si nici nu pot fi compensate.

Astfel, ei cer, pe de o parte, modificarea schemelor de personal raportat la volumul de activitate, dar si infiintarea postului de grefier judiciar care sa preia o parte din atributiile administrative ale magistratilor. Una din problemele cele mai mari reclamate de grefieri este lipsa unor sedii corespunzatoare si a dotarilor necesare desfasurarii activitatii.

Angajatii se plâng de conditiile improprii de munca, spatiile mici si aglomerate, birourile neadaptate muncii lor. De asemenea, sunt reclamate inechitatile salariale si necorelarea veniturilor salariale cu atributiile si responsabilitatile functiei. Protestele grefierilor s-au extins, de altfel, in intreaga tara, si vor culmina cu un miting la Bucuresti, dupa cum anunta, intr-un comunicat, Federatia Projust.

Decizia a fost luata in contextul in care Ministerul Justitiei nu a aratat niciun semn de implicare pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta personalul auxiliar si conex din instante si parchete si a refuzat orice dialog cu sindicatele.

„Analizând iesirile publice ale actualului ministru al Justitiei ce contesta dreptul personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de pensia de serviciu la o vârsta similara cu cea a celorlalti angajati ce beneficiaza de acest drept; aflându-ne in al 6-lea an in care ne este refuzata plata orelor suplimentare in conditiile in care compensarea acestor ore cu timp liber este imposibila având in vedere volumul de munca si lipsa personalului; in lipsa unei reglementari care sa normeze activitatea desfasurata, a unor sedii corespunzatoare, a existentei unor scheme de personal auxiliar si conex neadaptate volumului de activitate, responsabilitatilor si atributiilor, Federatia Nationala Sindicala Projust organizeaza vineri, 7 octombrie, intre orele 10.00 – 13.00, un miting de protest la sediul Ministerului Justitiei”, se arata in comunicat. Din judetul Bacau si-au anuntat prezenta câteva zeci de angajati.

 Greva de avertisment la Judecatoria Bacau. Protest la Penitenciarul Targu Ocna

Conform calendarului de proteste ale Sindicatelor reprezentative din sistemul penitenciar SNLP și FSANP, astăzi a venit rândul angajaților din Penitenciarul Spital Targu Ocna, Centrul Educativ Târgu Ocna și Școala Națională de Administrație Penitenciară să protesteze împotriva nedreptăților și inechităților girate de către Guvernul Cioloș și Ministrul Justiției d-na Raluca Prună.

Acţiunea de astăzi face parte din seria de proteste care au început la data de 26 septembrie 2016, în acest mod înțelegând să facem apel către Guvernul Cioloş să respecte OUG 20/2016 privind compensaţiile salariale şi în ceea ce priveşte angajaţii din penitenciare, pentru că şi noi facem parte din sistemul de apărare, la fel ca şi celelalte structuri ale MAI.

La Penitenciarul Spital Târgu Ocna sunt acumulate peste 21.000 de ore suplimentare neplătite şi avem probleme şi cu acordarea concediilor de odihnă, care au fost acoperite până acum în proporţie de 45% din cauza faptului că avem deficit de personal, în plus, vrem să semnalăm problemele cu care ne confruntăm în activitatea de zi cu zi, precum și lipsa de personal.
Prin acest protest dorim să sensibilizăm Guvernul să nu mai aplice discriminatoriu o ordonanţă care este pentru tot sistemul public şi de apărare.

Cei aproximativ 50 de protestatari s-au strâns în faţa Penitenciarului Spital Târgu Ocna în jurul orei 09.00, și au pichetat în mod pașnic timp de aproximativ o oră și 40 de minute, după care s-au retras, protestul desfăşurându-se fără incidente.

Aida – Cristina CIOBANU
Președinte Filiala SNLP Penitenciarul Spital Târgu Ocna



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

6 COMENTARII

  1. Chiar nu va este rusine grefierilor ? Care este varsta de pensionare si cum justificati faptul ca doar cu studii medii aveti pensii aproape duble fata de un om care a studiat cinci ani si a dat cel putin zece examene de competenta ?

    • Mimi…nu stiu cine te-a informat asa de prost…varsta de pensionare este 65 ani…si minim 25 lucrati in sistem ca sa prinzi pensia de servici. Pensia de servici o mai prinde doar 20% maxim din personal..deoarece majoritatea se pensioneaza anticipat pe caz de boala…pensia fiind sub 1000 ron…exista diferente de salarizare si automat de pensii intre grefierii cu studii medii si cei cu studii superioare! nu cred k ai rezista 1 an intr-o instanta ca si grefier…daca mai ai norocul sa prinzi o instanta care imparte 15-20 de mii de dosare pe an la 10-15 grefieri…esti terminat/a ! asa k inainte sa faci niste afirmatii nefondate…documenteaza-te bine!!!

    • Mimi,daca nu stii despre ce este vorba in propozitie taci!Grefierii sunt absolventi ai facultatii de drept si absolventi de SNG echivalentul INM .Grefierii ies la pensie la varsta de 60 de ani si au aceleasi incompatibilitati ca si magistratii.Informeaza-te si apoi vorbeste,dupa ce studiezi temeinic problema.

  2. După afirmaţiile pe care le faci sigur lucrezi în învăţământ. Dacă tu lucrezi 5 zile pe săptămână, noi lucrăm 7 zile şi nu câte 4 ore pe zi, ci câte minim 10 ore , deci , nu se compară.
    Ţi-aş dori să lucrezi măcar un an ca şi grefier !
    Din exterior lucrurile par frumoase şi uşoare aşa că nu mai comenta . Sunt grefieri care deşi nu au studii superioare au prins examene la facultate pe cale le-au căzut cu media de peste 9,15 şi nu se compară cu absolvenţii de drept de la x şi 0. Vorbeşti în necunoştinţă de cauză sau din egoism.

  3. mare prost/proasta esti Mimi. Toti grefierii au studii superioare juridice, plus ca anual avem obligatia perfectionarii. Pensii duble??????????? Cand se va scoate la concurs un post de grefier fara studii juridice, pe care e clar ca nu le ai, sa te inscrii si sa iei examenul si apoi sa mananci painea grefierilor printre dosare. Ca si tine si ca orice alt cetatean avem dreptul si noi sa ne strigam ofurile. Nu-ti convine??????????? Sa fii grefier iti doresc!

LĂSAȚI UN MESAJ