Razboiul mediatic purtat impotriva Atenei se bazeaza pe o analogie simpla: Europa cea nobila vrea sa faca ordine in casa corupta a Greciei.
Institutiile europene vor sa ajute Grecia, dar tara se impotriveste acestui ajutor pentru ca nu stie ce este bine pentru ea. Si aceasta poveste este frumos impachetata si livrata cititorilor europeni de presa, indeosebi de cea germana. Culmea este ca multa lume crede.
Realitatea este putin diferita si priveste nu doar problema Greciei, ci a intregii constructii europene care este zguduita nu neaparat de probleme economice cât de probleme politice.
De exemplu, desi s-a promis ca integrarea europeana va aduce bunastare si democratie, realitatea este ca de ani de zile standardul de viata in UE scade, chiar si in tarile cu economie puternica, cum ar fi Germania.
Democratia a ajuns sa fie o gluma buna, din moment ce, de exemplu, Banca Centrala Europeana, cu o conducere numita si nu aleasa, care nu raspunde in fata nici unei autoritati, isi permite sa faca jocuri politice.
Rasturnarea guvernului Berlusconi este unul din ele, premierul italian fiind demis la presiunile BCE.
Cancelarul german a amenintat alegatorii greci cu repercusiuni daca vor alege SYRIZA, la fel, Angela Merkel a facut presiuni asupra premierului spaniol José Luis Rodríguez Zapatero sa introduca masuri extreme de austeritate.
Putem sa ne intrebam ce democratie mai este aceea in care deciziile care privesc destinul unei tari nu mai sunt luate de acea natiune, ci sunt impuse de liderii altor state.
In ceea ce priveste problema greceasca, liderii europeni mai au un motiv sa incerce sa falsifice realitatea: cinci ani de austeritate impusa de organismele europene nu au dus la rezultatele scontate.
Practic, medicamentul laudat de FMI si UE nu numai ca nu a ajutat tara, dar i-a si distrus economia.
Iar a mari dozajul acestui fals panaceu, in conditiile in care chiar FMI a recunoscut ca masurile sunt gresite, inseamna sa condamni o intreaga natiune.
