Grațierea de care știau numai ei

2

De câteva zile – ce coincidență, chiar de când a început Ghiță să dea pe gușă tot felul de secrete deranjante – a început să circule o informație despre faptul că actualul Guvern pregătește o amnistie/grațiere de care ar urma să beneficieze „penalii”, corupții și alte lighioane care ne sunt arătate pe post de Bau-Bau.

Interesant este că informația era furnizată doar dinspre niște oameni cunoscuți pentru afilierea lor. Mai pe românește, agenți de influență ai sistemului, care au rostogolit un bulgăre de zăpadă menit să acopere scandalul SRI – DNA.

Pe de o parte avem o problemă reală: suprapopularea închisorilor și riscul ca România să plătească pentru asta.

Pe de altă parte, avem o mică-mare manipulare a unor indivizi care au încercat să deturneze atenția de la un scandal și, cu aceeași ocazie, să mai plătească niște polițe politice.

Miercuri, conform anunțurilor făcute de acești manipulatori, trebuia ca Guvernul să emită o Ordonanța de Urgență prin care să grațieze niște corupți. Ghinion, nu s-a întâmplat, prilej cu care cei care au anunțat că se va întâmpla să explice că ordonanța nu s-a mai discutat pentru că ei au devoalat planul.

Dacă am lăsa la o parte aceste mici jocuri de culise, am recunoaște că problema există: închisorile sunt suprapopulate și trebuie luată o măsură.

Chiar Guvernul Cioloș a avut o propunere prin care deținuților care stau în condiții improprii să li se scadă automat o parte din pedeapsă. Ceea ce, însă, nu ne spun propagandiștii, este că absolut toată lumea s-a pus de acord: o eventuală grațiere colectivă nu va avea în vedere faptele de corupție și nici faptele săvârșite cu violență – crime, violuri.

Și mai există o problemă: oricât s-ar strădui aceiași agenți de influență să ne spună că Guvernul încearcă pe șest să schimbe Codurile, până la urmă acestea tot vor trebui modificate deoarece așa a decis Curtea Constituțională. Este vorba de nenumăratele hotărâri prin care paragrafe întregi din Codul de Procedură Penală sau Codul Penal au primit decizii de neconstituționalitate și care trebuie corectate.

Ca o concluzie, proiectul există, nu se referă la condamnările pentru corupție, a fost trimis la Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi discutat.

Ceea ce a spus propaganda pe acest subiect s-a dovedit, încă o data ca nu are nici o legătura cu realitatea, însă pe Facebook iar s-a dat alarma pentru ca „tinerii frumuși și liberi” să iasă în stradă și să protesteze împotriva „grațierii corupților”.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Mi-e teama ca tinerii astia „frumosi si liberi” nu sunt altceva decat goarna unei generatii indobitocite, care nu discerne adevarul de manipulare, are doar o singura sursa de informare (FB)ssi, in general, nu intelege NIMIC !!

LĂSAȚI UN MESAJ