19 aprilie 2024
ActualitateGospodari si asistati social la Sascut

Gospodari si asistati social la Sascut

In comuna Sascut, cea mai mare parte a populatiei traieste decent, cu cele necesare traiului zilnic asigurate. Oamenii din zona sunt recunoscuti pentru priceperea si harnicia lor. De altfel, dragostea si grija lor pentru pamânt se vede la simpla trecere prin comuna: nicaieri nu se vede nicio palma de pârloaga. Nu lipsesc, insa, nici aici exceptiile de la regula, familiile care au nevoie de ajutorul comunitatii pentru a trai. In evidenta Primariei Sascut se afla 53 de cazuri sociale. Acestea sunt doar cele care au dosar intocmit pentru a primi ajutor prin Legea venitului minim garantat. „Sunt si familii care se incadreaza in prevederile legii si ar putea primi ajutor social, dar nu isi fac dosarul, ne-a declarat Liliana Ivan, referent social la Primaria Sascut. Noi facem anchetele sociale, mergem la domiciliu, ii chemam la primarie, ii invatam cum sa procedeze, dar nu aduc toate actele necesare la dosar. In acest caz, nu li se poate acorda ajutorul.” Unii dintre necajitii comunei primesc sprijin de la diverse fundatii si asociatii, dar nu „iarta” nici primaria. Nu este zi in care sa nu-si faca aparitia prin birouri plângându-se ca sunt saraci si nu au ce pune pe masa pentru copii. Primarul, viceprimarul si functionarii ii ajuta din buzunarul propriu, dar cei obisnuiti cu cersitul ar vrea sa primeasca in plus si ajutor de urgenta in fiecare luna. Ceilalti, care primesc ajutor social, isi respecta obligatiile fata de comunitate. Acum, pentru curatenia de Paste, au iesit la treaba, iar iarna sunt solicitati la deszapezire.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri