20 aprilie 2024
ReportajGodovana - Iz. Berheciului - Colonesti / Mosteniri in paragina

Godovana – Iz. Berheciului – Colonesti / Mosteniri in paragina

Pâna si satele din estul judetului si-au improspatat chipul cu fatade noi de firme, scoli, primarii sau “vile” cu un etaj si balconase cu stâlpisori. Asta e bine. Nu e bine, insa, ca locuri frumoase, cu dealuri impadurite si iazuri, sunt urâtite de putegraiuri si ruine pe care nu le vrea nimeni. “Atât a ramas din ce-a fost”, a spus un taran, intinzând mâna spre un bloc jupuit in care erau cazati, pe vremuri, muncitorii GAS-ului.

“Praful s-a ales, au taiat in nestire”, mi-a explicat altul, intristat de starea jalnica in care a ajuns o livada. Nu totul se afla in paragina. Pe traseul Bacau – Bârlad, primul “vestigiu” e fosta Intreprindere Agricola de Stat (IAS) Traian care, prin anii ’70, avea sase ferme, fiind urmasa GAS. Aici se aflau sediul central, o ferma de vaci si una de pasari.

Din fericire, cladirile si grajdurile nu au fost abandonate, in zona functionând, acum, o societate agricola privata. Mai departe, la intrarea in Secuieni, pe stânga, era Vinalcoolul, iar pe dreapta, un fost conac boieresc in care a functionat, in anii ’60, dispensarul medical. Foarte solid, cu ziduri groase, strajuit de mesteceni si nuci, a fost totusi demolat.



“Asteptam sa vina, din Franta, mostenitoarea boierului Apostoleanu pentru a prelua cele 140 ha de padure restituite. O vom ruga sa ne doneze conacul si un pic de teren. Vrem sa restauram cladirea si sa facem un muzeu” – spune Ion Ciuche, primarul comunei Iz. Berheciului.

Godovana plânge sub scaieti

Dupa ce iesi din Secuieni si treci de rascrucea cu drumul spre Marasti, dai de dealuri golase, parasite. Din Godovana, o minune de livada care se intindea pe o mie de hectare, n-a mai ramas nimic: câteva zeci de arbori chirciti, cioate, un helesteu invârtosat de matasea-broastei, iar in rest, iarba arsa si scaieti din zare in zare…

livada godovanaO livada de meri, peri si ciresi, retrocedata, distrusa de taranii liberi si de statul capitalist, ingrozitor de nepasator cu averile sale. Ajunsi la Izvoru Berheciului, in capatul dinspre Oncesti, alta ramasita, de data asta, una preluata de comunisti de la mosieri, iar dupa Revolutie, restituita, vânduta, uitata.

E vorba de fostul conac al boierului Apostoleanu, care a adapostit birourile Gostat-ului. O suta de metri mai incolo, un bloc cu un etaj, in care erau cazati tractoristii si muncitorii. Dimineata, mâncau fasole cu carne de porc din conserva si pâine neagra, beau o cafea “Menado”, un amestec de cicoare si naut, si plecau pe arie.

In zilele noastre, proprietar e un institut de cercetari din Constanta, care nu pare interesat sa salveze aceste cladiri, mai ales ca actionarii “n-au nici de unele, când fac sedinte iau scaune de la noi”, sustin taranii.

“Era bine pe timpul lui Ceausescu”

Conacul din Iz. Berheciului are acoperisul spart, tabla smulsa, ii lipsesc geamurile si usile, iar balconul e aproape surpat. Buruienile inalte fac anevoioasa intrarea, insa in spate terenul e batatorit, semn ca pe acolo se umbla.

Cât inca e in picioare, conacul e folosit drept adapost pentru vite. Si blocul construit de comunisti arata jalnic, chiar daca e locuit. E acoperit cu coli de eternita, insa peretii sunt jupuiti pâna la carmida iar unele ferestre au petice de plastic, in locul sticlei.

vasile munteanu, locuitor iz. berheciului“Era bine pe timpul lui Ceausescu, spune Vasile Munteanu (foto), care priveste, impreuna cu noi, cladirea fostului Gostat. Tot pamântul asta, cât vedeti cu ochii, era lucrat, iar oamenii aveau carte de munca. Se câstiga bine la IAS. Acolo erau dormitoarele, iar dincoace, in conacul boierului, birourile si cantina.” Un alt conac al boierului Gheorghe Apostoleanu, cel din Colonesti, nu mai exista.

“Numai beciurile au mai ramas, conacul boierilor Apostoleanu s-a darâmat. Din fericire, Biserica Sf. Dumitru, care ii are drept ctitori pe Vasile Vidrascu si pe Gh. Apostoleanu, e in stare buna” – e de parere Valentin Mirzac, primarul comunei Colonesti.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri