Genocidul Armean: la 100+1 ani dupa

1


De la data simbolica a declansarii Genocidului Armenilor din Imperiul Otoman, 24 aprilie 1915, au trecut 100+1 ani (în realitate masacrele armenilor si deportarile au început în 1894-96, iar urmarile politice au durat pâna la Conferinta de la Lausanne din 1923). La un veac dupa, ranile si amintirile genocidului sunt la fel de proaspete, si nu numai pentru ca înca sunt în viata ultimii martori oculari si urmasii acestora, ci si pentru ca evenimentele dramatice ce se petrec astazi în patria istorica a armenilor si împrejurul acesteia amintesc cu cruzime de acesta. Se repeta persecutiile împotriva minoritatilor nationale si religioase, violentele, deportarile, distrugerea monumentelor de cult si a celor istorice.

Printre cei prigoniti si printre victime se afla din nou armeni… alaturi de asirieni, iezdi si kurzi. Aproape cu totul s-au depopulat localitatile locuite de armeni la granita turco-siriana, de unde mai era un pas pâna în tara stramosilor, au fost aruncate în aer biserici, printre care si cea a Sfintilor Martiri de la Der-Zor, ultimul lagar al mortii pentru deportatii armeni de la 1915. Zeci de mii de armeni au parasit Irakul si Siria, unde îsi gasisera adapost. O parte dintre acestia s-au dus în Armenia, ceilalti s-au risipit în Europa si America, având în fata perspectiva trista a pierderii identitatii si a asimilarii rapide.

Adevaratul ostatic al trecutului tragic de acum o suta de ani si al evenimentelor zbuciumate de astazi este Armenia, care, ca ultim refugiu al armenilor, se afla astazi prinsa între doua semiluni si duce o lupta pe viata si pe moarte pentru existenta si viitorul sau demn.

Copil si adolescent fiind, când ascultam cu inima strânsa despre nenorocirile poporului nostru, aveam credinta ca într-o buna zi dreptatea va veni si pentru armeni, ca precum alte natiuni într-o zi si noi vom trai împreuna pe pamântul nostru stramosesc. Vedeam în vis Muntele Ararat si tara minunata ce se întinde dincolo de el. Credeam ca puternic înseamna si drept, desi nu întelegeam de ce puternica Uniune Sovietica din acea vreme „apara popoarele asuprite si colonizate ale lumii”, dar nu numai ca nu vede suferintele armenilor din fata sa, ci îi si reduce la tacere pe cei care vorbeau despre acestea. Mai târziu am înteles ca, din pacate, puternic nu înseamna neaparat si drept. În timp ce înca din copilarie suntem educati în spiritul marilor idei umaniste de dreptate, adevar, umanitate, dragoste fata de aproape si compasiune fata de cel în nevoie, iar la temelia relatiilor politice si sociale am pus libertatea, egalitatea si fraternitatea, fara voie se nasc îndoieli cu privire la actualitatea acestor valori, atunci când vedem taberele multimilor de refugiati ce patrund în Europa dinspre Orientul Mijlociu, apelurile la ajutor ale asirienilor si iezdiilor, pribegiile romilor deveniti tinta a jandarmeriilor europene. (…)

Mare parte a poporului meu traieste pe meleaguri straine, sub diverse regimuri politice, în conditiile celor mai diverse obiceiuri, rânduieli sociale si culte, o parte traieste liber, cealalta nu prea. O parte a armenilor chiar si pâna astazi traiesc ascunzându-si identitatea în patria lor istorica, deseori convertiti la alta religie si cu limba materna pierduta. Pretutindeni armenii depun eforturi uriase pentru pastrarea identitatii proprii si pentru a-si face auzite drepturile de care au fost lipsiti în urma genocidului. Cine trebuie sa le auda glasul? Oare au ei dreptul sa aminteasca si sa ceara si pâna când? Oare sunt armenii în stare de unii singuri, fara sa-i mai deranjeze pe altii – caci unii în mod evident sunt deranjati de cererile si amintirile insistente ale armenilor, întrucât acestea le tulbura relatiile cu Ankara –, sa ceara dreptate de la Turcia contemporana?

În fond, ce a câstigat omenirea atunci când, în anii ‘20 ai secolului trecut, Occidentul si bolsevicii au închis ochii la crimele junilor turci si l-au favorizat pe Mustafa Kemal în dauna armenilor? Evenimentele în desfasurare astazi în Orientul Mijlociu si în Caucaz ne arata ca nimic altceva afara de dureri de cap. În timp ce, daca omenirea s-ar fi aratat dreapta, în aceasta parte a lumii tabloul ar fi fost cu totul altul: scoateti chestiunea armeana din acest peisaj sumbru si cerul pe data se va însenina. (…) Armenia, ca tara a unui popor trecut prin genocid, se socoteste responsabila în lupta comuna împotriva acestui rau, îndeosebi prin aplicarea “Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid” adoptata de ONU din 1948. Anul trecut, peste optzeci de state au sustinut în cadrul ONU rezolutia initiata de Armenia prin care Adunarea Generala a ONU a proclamat ziua de 9 decembrie drept “Zi internationala a comemorarii si demnitatii victimelor crimei de genocid”.

Ramânând fidel angajamentului sau, anul acesta, la 23 aprilie, Erevanul organizeaza al doilea “Forum mondial împotriva crimei de genocid”, avînd o tema extrem de actuala: “Prevenirea genocidurilor si protectia refugiatilor. Provocari actuale”. În ciuda atmosferei funeste de astazi, este de preferat sa ramânem optimisti si sa credem ca în viitorul nu foarte îndepartat armenii si turcii, precum si ceilalti vor gasi o cale de întelegere si în aceasta parte a lumii se va instala calmul si solidaritatea de care au atâta nevoie popoarele din regiune.

Hamlet Gasparian
Ambasador al Republicii Armenia in România

“Strunga intre moarte si viata”, spectacol extraordinar la Teatrul “Bacovia

La implinirea a 101 ani de la tragicele evenimente din 1916, Uniunea Armenilor din România, Sucursala Bacau, invita, sâmbata, 23 aprilie, ora 13.00, la Teatrul Municipal “Bacovia”, armeni, dar si cetateni de alte etnii, la un spectacol de teatru, cu piesa “Strunga dintre moarte si viata”, scenariu si regie Florin Kevorkian.

Piesa dramaturgului de origine armeana a fost pusa in scena de Teatrul “Mihai Eminescu” din Botosani si este realizat in parteneriat cu UAR, la initiativa Asociatiei “PRO Urban” Botosani. Partenerii Sucursalei Bacau a UAR sunt Primaria Bacau, Teatrul “Bacovia”, iar colaboratori Casa Corpului Didactic, ISJ, Muzeul de Isotrie, CN “Gheorghe Vrânceanu”, “Ferdinand I”, “Stefan cel Mare”, CN de Arta “George Apostu” si Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”.

România a fost singura tara din Europa ca a gazduit, intr-un orfelinat din Strunga, judetul Iasi, un numar considerabil de copii armeni, porniti in cele patru vânturi, ca urmare a prigoanei. Spectacolul de teatru se inspira tocmai dintr-un astfel de moment tragic: “Un mesaj de suflet, pentru o rana ramasa mereu vie…Genocidul impotriva armenilor…Astfel…este vorba despre refugiati – ca in prezent – este vorba despre o libera analiza intre crestini si musulmani”, scrie Florin Kevorkian in Caietul Program al spectacolului.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ