Garile Bacaului

    0


    Istoria este scrisa de oameni, mai mult sau mai putin apasati de (vrem)i sau vremuri. Exista „adevaruri” diferite si doar un singur subiect. Este acceptata de o majoritate, consemnata si preluata de buna, ca o trimitere spre adevar. Nu ca nu poate fi contestata. Dar sunt evenimente, fenomene, ce ramân induse in constiinta colectiva. Istoria scrisa aduna informatii preluate din surse diferite, percepute de mai multe entitati in aceeasi scara de timp relativ, care au avut capacitatea de a le transmite, nu numai oral ci si intr-o forma grafica, bi sau tri-dimensionala: desenele rupestre, scrierea cuneiforma, piramidele, Biblia. Scara timpului nu este aceeasi pentru toti. Si acum, in era milionimilor de secunda si a GPS-ului, fiecare natiune isi masoara timpul diferit. Anul chinezesc, pastele catolic, pastele ortodox, pe nou si pe vechi, Hanuka, Ramadamul.

    Da! Bacaul a avut mai multe gari. De ce fac trimiterea la istoria scrisa? Am gasit date statistice, concrete, seci, despre evolutia in cifre a vechiului târg bacauan si foarte putine despre transformarea locuitorilor din mahalale, a celor mutati la bloc dupa demolari, a navetistilor care au primit locuinte in camine de nefamilisti, construite in clasicul stil „hei – rup!”, sub deviza „Cincinalul in patru ani si jumatate!”. Toti deveniti peste noapte oraseni, majoritatea doar cu viza de flotant. Mentionez la final sursele din care m-am documentat. Incerc sa combin date certe, cu amintiri concrete ale unor bacauani care locuiesc de ani buni in Cartierul CFR. Râd, glumesc, au o vârsta, cu toate ca o duc mai prost ca odinioara. Nu mai au cenzura carlista, antonesciana, comunista. Lozincile de gen „Ana Pauker si cu Dej au dat spaima in burghezi” nu mai au umorul subversiv de altadata. Incerc sa combin istoria scrisa cu istoria inca vie a unor oameni, care isi pastreaza cu demnitate personalitatea. Pentru aducere aminte… s-o luam cu inceputul.

    De la postalion la locomotiva cu aburi

     

    Ce aflu din scrieri? Postalionul, sau mai bine zis cursele de diligenta si de posta care au functionat dupa 20 martie 1869, când dupa Mica Unire noul stat format si recunoscut de Marile puteri, nu a mai acordat licenta altor investitori din afara… „Postele” au trecut in administratia româneasca! Traseul: Bucuresti – Ploiesti – Adjud – Târgu-Frumos – Podu Ilioaiei – Iasi, cu o distanta calculata la 420 km, trebuia strabatut in 58 de ore.

    Bacaul a sarit din schema ca si loc de popas, devenind doar punct de tranzit. N-au pierdut numai samsarii si geambasii de cai, ci si hangii care ospatau si gazduiau calatorii. Pâna s-a construit calea ferata, datorita proastei administratii, citesc ca dupa zece ani, drumurile ajunsesera impracticabile pe vreme rea, o calatorie de la Bucuresti la Iasi durând si doua saptamâni.

    A trecut un secol si jumatate. Drumurile de atunci sunt exact ca autostrazile de pe hârtie de astazi. Cum sa nu faci o paralela, tot istorica, la ce avânt incepuse sa ia urbea noastra, pâna prin 2000, si cum arata si unde suntem acum fata de celelalte judete din Moldova, in doar cinsprezece ani.

    Iar ne-au parasit investitorii. In septembrie 1868, Parlamentul României, votând legea pentru concesionarea constructiei liniei ferate in lungime de 915 km, care urma sa lege Bucurestiul de Roman si Bârlad, societatii prusace „Stroussberg”, pentru o perioada de 90 de ani, pretul pentru un km fiind de 270 000 franci aur. Calea ferata este inaugurata provizoriu pe 27 decembrie 1870. Multi au recunoscut mai târziu ca s-au facut lucrari de mântuiala.

    La nici câteva luni, ploile de primavara distrug mari portiuni din linie, intrerupând circulatia. Politicienii de atunci au reusit sa impinga statul român intr-un imens scandal financiar, facându-l bun de plata, dupa ce societatea respectiva a dat subit faliment. Nu vi se pare ca istoria se repeta aproape identic in afacerea cu americanii de la Bechtel?

    Trece timpul, CFR- ul se modernizeaza si isi extinde retelele. Apar instalatiile de telecomanda centralizata a macazurilor si a semnalelor din statii. Daca in 1869 erau 172 de km de cale ferata construiti, in 1914, inainte de Primul Razboi Mondial erau 3.550 km.

    Calea ferata a ajuns in Bacau in 1872, iar linia care duce spre Piatra Neamt a fost pusa in circulatie, in 1885. Inceperea lucrarilor la barajul de la Bicaz, in 1951, si calea ferata finalizata un an mai târziu, au desfiintat practic plutaritul pe Bistrita.

    Ora exacta

    „In anul 1900, toate statiile de cale ferata au fost dotate cu ceasuri de perete de tip «Paul Garnier» (povesteste Florin Filioreanu, impiegat de miscare timp de treizeci de ani la Bacau). Gara era mica, cele doua ceasuri cu pendula fiind pozitionate in asa fel incât sa fie vazute si de calatori când cumparau biletele dar si de mecanicii de locomotiva.

    Seful statiei era o persoana de vaza, fiind singurul posesor al orei exacte. Pe atunci, un ceasornic era «bun» daca mergea dupa cel al garii. A punctat bine I.L.Caragiale in «Schite» cât de importanta era aceasta functie.

    Lucrarile la prima gara au demarat in 1868, fiind modernizata intre 1931- 1932. Când aceasta a fost demolata, in 1981, am reusit sa mai recuperez doar unul dintre ceasuri. A ajuns la muzeu.”

    Isi aduce aminte bine acel moment. „Gara veche s-a demolat in doua zile. Iesisem din tura dimineata. Am fost anuntati cu doua zile inainte sa ne mutam birourile, in spatiile din Complexul Comercial din spatele garii. Era in 8 noiembrie, 1981. O zi de joi. A venit primul secretar de atunci, Alexandrina Gainuse inconjurata de arhitecti, proiectanti, ingineri constructori. Pâna duminica, când am intrat iar in tura, n-am mai gasit nimic.

    Am ramas doar cu amintirea ei. Cum intrai spre peron, in holul mare, in stânga era biroul de comanda. Apoi, pe ambele parti, casele de bilete. Dupa ce ieseai pe peron, in stânga era salonul pentru «mama si copilul», sala de asteptare pentru clasa a doua si alta mai mica pentru clasa intâia. Urma apoi celebra usa numarul 11, un fel de magazie cu bunatati, si restaurantul garii. Unde e Posta acum era Militia.”

    Prima locomotiva electrica la Bacau

    Aflu tot din scrieri ca aceasta a ajuns in gara, venind de la Adjud, inainte de a fi inaugurata oficial linia, pe data de 26 iunie, 1980, la ora 14.28. Ajutorul de mecanic aflat atunci in locomotiva, locuitor in cartier, s-a pensionat si el.

    Eugen Ursu deapana alte amintiri necenzurate. „Viata mea s-a derulat ca pe o scena, trecând prin toate rolurile. Am invatat meserie pe locomotivele cu aburi, am trecut la cele pe Diesel si apoi pe cele electrice. S-au schimbat doar titulaturile. Acum tot cârpaceala se face, pentru ca achizitii noi si modernizari nu s-au mai facut. Rapidul, Acceleratul, Personalul au devenit Inter Regio, Regio, Sageata Albastra. Baiatul meu e si el mecanic, de 11 ani. La 34 cât are… e mai alb la par ca mine. De când s-au modernizat sistemele de siguranta si nu mai sunt doi mecanici pe locomotiva, vorbeste cu pantofii când prinde un traseu lung.”

    Are ceva si cu hotia ridicata drept virtute pe plan national. „Cunosc bine depoul. Toate locomotivele cu aburi, intrate in conservare pe liniile de lânga podul de la Margineni, au disparut ca prin farmec dupa ’90. Le-au schimbat astia gen Mircea Mondial, in limuzine de zeci de mii de euro. Au aparut in schimb, tot atunci, in gara, barulete in rulote, care vindeau mitilic furat de pe platforma de la Borzesti, de orbeau betivii ca mustele. Pasajul subteran l-au dat spre inchiriere tot unor buticari. Cine-i verifica? Macar se mai putea circula. Acuma, din cauza mirosului, au blocat intrarea dinspre el spre sala mare din gara. S-a distrus si captarea care alimenta Castelul de apa si cele doua cismele de pe peron. Si apa trebuie sa o cumperi.”

    Vreau sa termin intr-o nota optimista privind viitorul transportului pe calea ferata. Telefonul suna la redactie. Un alt locuitor din cartierul CFR, Dan Magirescu se recomanda, este suparat. S-au montat becuri noi, economice, care nu se aprind. Pasarela, pasajul subteran sunt in bezna. Câinii maidanezi, care si-au gasit adapost in vechile sere de lânga Pasajul Guse baga in sperieti si putinii calatori.

     Garile Bacaului
    Octavian Floares implineste pe 6 aprilie 91 de ani. Fiu de ceferist, s-a nascut la Serbesti, prima halta spre Roman. Veteran de razboi, a prins ambele fronturi, usor zgâriat cum ii place sa nu se laude. Are mintea brici si amintirile limpezi. A lucrat la CFR, cu toate sistemele de comunicatii. De la plantat stâlpi de telegraf pâna la intretinerea centralelor telefonice. S-a pensionat in 1985. „Locul de casa l-a primit tata. A fost o lege data, de care beneficiau doar angajatii din sistem.” Aflu din alta „scriere” ca, in 1922, un numar de peste 200 de functionari ceferisti se constituie intr-o „obstie”, si fac demersuri pe lânga primarie, de a cumpara terenuri in raza orasului, „lânga regimente si gara”, pentru construirea de case. Au adunat suma de 900 000 lei cu care au cumparat 45 hectare de teren din mosia Isvoarele-Valea Seaca, pentru a-l da la schimb primariei. Ministrul domeniilor de atunci, Al. Constantinescu, a admis schimbul doar a treizeci de hectare din cele 45. Terenul a fost divizat in 400 de parcele, a câte 500 m.p. fiecare. Asa a aparut cartierul CFR, cu 34 de strazi la vremea respectiva, scoala, piata si biserica. „Gara avea doar 6 linii. Era câmp deschis. Unde s-a construit mausoleul si Cimitirul Eroilor, era poligon de tragere. Peste drum de casa noastra, dadeam in gardurile unitatii militare.” (râde) „Beciul domnesc, puscaria, era in câmp. Si nu erau nici asa de multi mongoli din astia colorati, ca acuma. In spatele garii mergeam la cinematograful Patria, construit dupa razboi in locul unor baraci. Biserica din cartier s-a ridicat pe fostele terenuri de instructie. Am fost trei copii care am crescut aici. Mama era casnica. Banul avea alta valoare. Tata, din salariu si alocatia noastra, a reusit sa ne tina pe toti la scoala, ba a mai cumparat si o bucata de pamânt.” N-a fost membru de partid. Se simte liber când spune ce gândeste. „Au construit astia, prin ’63-’64, blocurile turn din spatele garii, din prefabricate, intr-o viteza de stateai sa te crucesti. Un etaj pe zi. Cum il terminau, faceau câte un X cu var pe geamuri. In 11 zile era gata. Dupa ce prelua apartamentul, fericitul chirias trebuia sa schimbe tot. Instalatii, clante, cercevele. Blocul se mai lasa si el in decurs de doi ani. Nu mai puteai inchide usile. Gara a demolat-o Gainuse in 2 zile, au construit-o in 11 luni si a inaugurat-o Baluta. Dupa aia au mai reparat la ea inca 6 ani, pentru ca ploua inauntru! La asta din 2006 nici macar nu s-a pastrat proiectul. Urca scara interioara intr-un perete!”

    Sursele din care m-am documentat: „Bacaul de la 1850- 1900” – Costache Radu; „Bacaul din trecut si de azi”, 1933, culegeri monografice – Grigore Grigorovici; „Sala de Asteptare” – Florin Filioreanu, 2005; „Bacau, istorie adevarata”- Dumitru Zaharia.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    LĂSAȚI UN MESAJ