28 martie 2024
Actualitate„Garda de Mediu doarme in papuci!” Deseurile au aprins Consiliul Judetean

„Garda de Mediu doarme in papuci!” Deseurile au aprins Consiliul Judetean

O informare privind stadiul implementarii proiectului „Sistem integrat de management al deseurilor solide in judetul Bacau” a incins spiritele in sedinta de joi a Consiliului Judetean (CJ). „Pentru noi, acest proiect are si lumini, si umbre. Sigur ca valoarea proiectului este destul de importanta, 36 de milioane de euro, si ca s-au realizat multe investitii”, a explicat Dragos Benea (foto), presedintele CJ, dupa care a explicat ce inseamna acest proiect: 6 depozite neconforme inchise, construirea Celulei 2, a 3 statii de transfer, achizitie de echipamente in valoare de 5,8 milioane de euro, integrarea investitiilor realizate pe Phare si ISPA, contractul incheiat cu Romprest pentru 65 de comune, Romprest fiind firma care a câstigat licitatia si care din ianuarie va colecta si va transporta deseurile.

A atins si aspecte care au deranjat: prelungirea cu 20 de ani a contractului Primariei Bacau cu SOMA fara licitatie, prin acte aditionale, refuzul Primariei de a inainta documentatia catre ADIS pentru organizarea licitatiei si starea in care se afla Celula 1, care va fi inchisa.

Deseurile au fost aruncate acolo de-a valma, nesortate, neepurate, ceea ce contravine legii, proiectului si directivelor UE. „Celula 2 este finalizata, asteapta sa fie preluata. Dar exista o problema si atrag atentia si Consiliul Local Bacau, si Garzii de Mediu care, dupa parerea mea, cam doarme in papuci, ca ce se intâmpla la Celula 1 nu este deloc in regula si vom avea probleme in momentul in care se va face transferul de la Celula 1 la Celula 2. Vor trebui predate niste instalatii, de exemplu, sistemul de captare al levigatului, si acolo nimic nu s-a realizat conform angajamentelor asumate in ceea ce priveste protectia mediului”, a avertizat Dragos Benea.



„Cineva trebuie sa faca epurare”

„Intreaga cantitate de levigat va trebui epurata. Epurarea e prinsa in taxa de salubritate, dar nu se face. De altfel, nici colectarea nu se face asa cum trebuie!”, a precizat presedintele CJ, adaugând ca “noul operator nu va epura mizeria care este acolo.”

Levigatul este lichidul, zeama nociva care se scurge din deseuri. Benea a cerut Garzii de Mediu si Primariei Bacau sa rezolve aceste probleme, insistând ca nu si-a dorit aceasta situatie si ca „vor fi miscari”. Si Costica Marcu, si Neculai Olaru au vorbit despre diferenta dintre preturile SOMA si Romprest, insa Dragos Benea a repetat ca in municipiul Bacau nu se face decât colectare si transport, nu se face epurare, mai mult, se merge pe un contract din 2005.

Nicolae Olaru l-a acuzat ca “aceasta abordare are o tenta electorala” si ca “informarea a fost o platforma pe care o folositi pentru a face declaratii politice” si a ataca Primaria Bacau. Presedintele CJ a sugerat ca situatia e prea grava ca sa poata fi tratata astfel: “Va reamintesc, cineva trebuie sa faca, acolo, epurare. Nu exista statie de osmoza, nu s-a facut selectare, nu s-a facut epurare! De aceea ECO SUD nu a vrut sa preia Celula 1. Speram ca Garda de Mediu sa actioneze in cele din urma! Eu vreau sa se remedieze situatia!”

Dupa sedinta, l-am contactat pe seful Garzii de Mediu, Tiberiu Ciobanu, dar nu a dorit sa faca declaratii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri