Murdara, trista si uitata
Se spune despre gari ca sunt portile de intrare ale oraselor. Gara Bacau pare poarta de intrare a unui oras devastat si parasit. Ma imaginez calator strain, coborând din tren pe un peron al acestei statii. Primul impuls ar fi sa urc inapoi in vagon, pâna nu-mi pleaca trenul si ma lasa in aceasta gara-fantoma. Ce ma poate astepta bun dincolo de zidurile murdare ale cladirii sau la capatul peroanelor mizerabile?
Fie ca e zi sau noapte, la mijloc de saptamâna sau in weekend, Gara Bacau arata la fel de trista, murdara si parasita. De la terasa din fata, pâna la ultima dala a celui mai indepartat panou, delasarea este stapâna. Nici câinii vagabonzi facuti covrig din loc in loc nu se ostenesc sa se miste din fata calatorilor sau sa le arunce vreo privire. Holul este imens, gol si rece. Panourile electrice par mai vii decât angajata de la singurul ghiseu deschis. La iesirea spre panou, geamul a fost spart. Din nou. Se intâmpla o data la câteva luni, iar inlocuirea lui costa. De aceea nici nu se grabeste montarea unuia nou. Peronul ar avea nevoie de o curatare mecanica, fiindca jegul este gros pe alocuri. Scaunele si peretii au aceleasi urme dubioase de murdarie veche. Chiar in fata garii, putinii angajati ramasi dupa restructurari responsabili cu intretinerea au taiat buruienile. Cum se termina peroanele, balariile sunt de doua ori mai inalte. Gardurile dintre linii au disparut sau atârna intr-o râna. Din când in când, câte un calator sau vietuitor din cartierul CFR se avânta sa traverseze sinele. Intrarea in pasaj este la doi pasi, dar nu imbie pe nimeni. Acest loc este un adapost al boschetarilor, o latrina prin care poti trece doar daca ti-ai pierdut simtul olfactiv. „Pasajul asta este o rusine pentru gara si pentru oras„ ne striga o calatoare care asista la documentare. Incercam sa cerem parerea angajatilor din gara: au disparut ca potârnichile. Unul singur ne indreapta spre „sefii de la Iasi”.
Amintirea garii de altadata
Forfota de altadata este doar o amintire a calatorilor mai in vârsta si a angajatilor care nu au fost trimisi fortat la pensie ori in somaj. „Gara asta a fost o frumusete când s-a construit, inainte de 1989, isi aminteste Mihai Nistor. Si câta lume calatorea! Acum este pustiu si mizerabil. Au stiut sa scumpeasca biletele si atât.” Dinu Mircea este de aceeasi parere. In plus, crede ca aspectul garii este reprezentativ pentru starea societatii in general. „Nu sunt bani pentru gara, pentru a ne oferi noua, calatorilor, conditii mai bune, dar pentru «ei» au bani din belsug.” Margareta Ciresa ne-a spus ca a fost prin alte gari, „la Brasov, la Bucuresti, dar nu arata asa de rau. Este pacat pentru oras si pentru calatorii care trebuie sa suporte conditiile astea”.
Doina Mincu
