24 aprilie 2024
CulturăGânduri la sfârșit de an

Gânduri la sfârșit de an

Cu toţii ne pregătim să încheiem anul 2014 şi să începem anul 2015. Suntem încă pătrunşi de măreţia sărbătorii Naşterii Domnului care se apropie, de bucuria colindătorilor adusă în casele noastre ce ne vestesc asemenea magilor de odinioară Întruparea Domnului Iisus. Tot acum ne aşteaptă în prima zi din noul an o întreită sărbătoare : Tăierea Împrejur a Domnului, Sfântul Vasile cel Mare şi Anul Nou. Este totodată şi ceas de bilanţ pentru fiecare dintre noi. Ne întrebăm şi căutăm răspunsuri la întrebări pe care în mod firesc si le pune orice crestin : dacă anul ce se încheie ne-a apropiat mai mult de Dumnezeu şi de semeni; dacă ne-am osârduit deajuns spre a-L căuta şi afla pe Dumnezeu ; dacă L-am iubit şi urmat din ’’toată puterea noastră,din tot cugetul nostru’’ ;dacă I-am făcut voia… Un rege credincios i-a întrebat odată pe trei învăţaţi din ţara lui care este cea mai mare nenorocire din lumea aceasta. Unul dintre ei a zis ca bătrâneţea este cea mai mare nenorocire, altul că boala şi sărăcia. Al treilea învăţat a grăit tare şi răspicat: Cea mai mare nenorocire este să ai moartea în faţă şi să ştii că ţi-ai cheltuit viaţa în ticăloşii şi păcate, că eşti nepregătit pentru sfarsitul propriu: eşti nespovedit, neîmpărtăşit, nu ai ţinut post, nu l-ai iubit pe Dumnezeu si pe aproapele tau, nu te-ai rugat, n-ai făcut fapte bune. Aceasta-i cea mai mare nenorocire. Da, tu ai dreptate! a zis regele.
Din păcate, omul contemporan trăieşte mitul progresului permanent, mitul tehnologic ce promite să rezolve totul în mod miraculos. Și un progres tehnologic e util, dar noi avem nevoie de afecţiune, de dragoste. Fiecare om de asta are nevoie. Ori, izvorul dragostei este Hristos şi dacă nu-l ai, dacă nu ajungi la izvor, la sursă, atunci nu ai nici dragoste. Şi atunci omul caută alte surse : faimă, bani, adrenalină, din dorinţa de a simţi că trăieşte plenar. Şi nu poţi trăi plenar decât în Hristos. Omul contemporan caută de fapt cu disperare, dar nu găseşte decât surrogate, caci sufletul are nevoie să fie hrănit cu învăţătura lui Hristos, să se curăţească prin post şi rugăciune, să se încălzească prin dragostea faţă de Ziditorul său, să se păzească de gândurile şi dorinţele pierzatoare.
În această vălmăşie de gânduri vine în chip divin sărbătoarea din prima zi a anului,parcă spre a ne lumina, întari şi arăta calea pe care să o urmăm : cea a Bisericii şi a lui Dumnezeu. Căci la opt zile de la naştere , Pruncul Iisus este adus la Templu pentru punerea numelui. Pentru că prin naştere a luat asupra Sa chipul omenesc, dupa cum graieste Apostolul:’’Întru asemănarea omenească făcându-Se şi cu chipul S-a aflat ca omul, iar prin tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul păcătosului, suferind ca şi un păcătos rana cea rânduită pentru păcat “.De aceea, numele Lui este „mai presus de orice nume pentru ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt” (Fil., 2.9-10)
La acest sfârşit şi început de an să rugăm pe Bunul Dumnezeu să nu socotească păcatele noastre în cartea vieţii ci să ne dăruiască Harul dătător de viaţă , aducator de roade sufleteşti şi trupeşti, înmulţind în inimile noastre credinţa,nădejdea, dragostea şi să ne numere şi pe noi între slugile Sale cele preaalese din Împărăţia Cerurilor.
Dorim cu dragoste tuturor cititorilor noștri cât și cotidianului ”DEȘTEPTAREA”
LA MULȚI ANI ȘI MULTE ÎMPLINIRI !

Pr.Liviu Burlacu
Centrul “Izvorul Tămăduirii“-Bacău



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri