28 martie 2024
ActualitateGala Administrație.ro: Patru premii pentru județul Bacău

Gala Administrație.ro: Patru premii pentru județul Bacău

Gala Premiilor de Excelență Administrație.ro, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii în București, a adus patru premii județului Bacău. Competiția are drept scop să evidențieze cele mai bune inițiative ale unor persoane sau instituții din administrația locală și centrală.

Toate cele patru proiecte ale județului Bacău nominalizate la Gală au fost premiate.
Proiectul „Modernizare compartiment Radioterapie Bacău” al Consiliului Județean Bacău și proiectul „Lucrări de modernizare la secțiile Medicină Internă, Neurologie, ORL – Oftalmologie, Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca Onești” al Primăriei Municipiului Onești au primit „Premiul de excelență pentru cele mai importante proiecte de investiții în sănătate”.

Proiectul „Copiii au dreptul la familie” derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău și Fundația SERA a primit „Premiul de excelență pentru cele mai importante proiecte de dezvoltare a serviciilor sociale”.
„Premiul de excelență pentru cele mai importante proiecte de investiții în turism” a fost acordat Primăriei Municipiului Moinești, nominalizată pentru proiectul „Moinești-Băi, Stațiune turistică din 2017”.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri