Gabrielisme, sorinisme și olguțisme

Băcăuanca Gabriela Firea, noul star al vânzolelilor bucureștene, are doruri mari și mijloace puține. Pentru a ridica valoarea resurselor financiare la nivelul dorurilor sale de ediliţă, a solicitat sprijinul colegilor de partid-stat din ministere. Refuz. Motiv pentru care, ca o furtună de vară, cu fulgere și trăsnete odihnite, s-a abătut asupra tuturor grindenilor, acuzându-i de trădare. Fraţii din palatul victorian au rămas mască. Dragnea n-a rostit încă niciunul dintre livismele imperturbabile, dar pregăteşte buldozerisme în culise. Acel ceva putred hamletian îşi face mendrele prin P.S.D.?

Naturelul simțitor grindean a reacționat ca fiinţă modernă, pe Facebook, dar nu s-a aruncat direct la beregata gabrielistă, ci doar numai aluziv, oferind noi sorinisme din care e greu să pricepi ceva, dacă te-ar bate gândul să cunoști păcătoasa realitate. Primul Sorin al nației zice că trudește pentru ,,ridicarea nivelului de trai al românilor şi repornirea motorului investițiilor”. E ca în povestea cu moșul surd căruia-i spui bună ziua şi el îți răspunde că bate pari. Totuși, ultimul sorinism e minunat, întrucât recunoaște faptul că motorul este avariat. Gura sorinistă adevăr grăiește…

Ne-au asediat și olguțismele. Ba ai impresia că Banul de Craioviţa a pus mâna pe comoara lui Ali Baba și a celor patruzeci de bandiţi, ba îți vine a crede că n-are ce mai mișca vântul prin jefuita vistierie națională. Niciun olguțism de azi nu va semăna cu vreun olguțism al secundei viitoare. Grilele salariilor şi pensiilor, fanteziste şi mereu mişcătoare, ar putea fi mai curând ghicite în profețiile lui Nostradamus, decât în previziunile olguţiste. Un ionism al sufletului îmi spune că suntem victimele unei amărâte cacealmale otrăvite. Măcar de-ar fi fost o cacealma veritabilă…

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"