29 martie 2024
ActualitateFurnicari

Furnicari

La câtiva kilometri de Buhoci, spre sud, cam in dreptul localitatii Siretu, se afla satul Furnicari. Apartine de comuna Tamasi. Numarând putin peste cinci sute de suflete, zona este cunoscuta mai mult de pe urma inudatiilor, care au afectat-o des, dar si ca loc bun de pescuit. Siretul, la fiecare viitura, si-a tot mutat albia, rupând maluri, inundând terenurile si casele oamenilor. Dupa prapadul din doua mii opt, s-au facut lucrari de consolidare, s-a inaltat digul de protectie, asfaltându-se drumul de pe acesta. Satenii spun ca lucrarea ar fi trebuit sa mai continue, pe o portiune de inca o suta cinzeci de metri. Terenurile cultivate dintre dig si apa, fiind proprietate privata, au fost ingradite. Putinii pescarii care mai prefera locul, au acces doar pe câte o potecuta inierbata. In general, nu prea sunt bine primiti. Vin insa de pe celalalt mal, pe drumul de la balastiera, si ajung cu barcile pâna in locurile bune de pescuit. De sus locul apare idilic, ca o statiune de vacanta, pigmentat cu umbrele de soare si prelatele de camuflaj ale ambarcatiunilor ancorate in mijlocul apei.

_DSC0088

Drumul din poarta



Coborând din drumul judetean ce desparte satul in doua, spre lunca Siretului, dai de o bifurcatie. La stânga, in aval, o iei spre padure. La dreapta, spre apa care face o bucla larga, loc bun de dat la scobar. Daca nu esti atent, urmând cu masina drumul de pe dig, furat de peisaj, dupa o scurta panta risti sa te proptesti in doua porti masive, din lemn, aparute de-a curmezisul ca din senin. Asfaltul se opreste brusc. In stânga, printre salcii, vezi aproape apele Siretului. In fata, acoperisul casei batrânesti. Te minunezi cum a rezistat urgiilor si timpului. Proprietarul, mos Petrica Bogdan, are optzeci si trei de ani. S-a nascut si traieste aici. „Siretul era ahaa! Uite! Dincolo de apa. Cam pe la pompele alea. Vezi stâlpul cela? In lunca?”, si-i urmaresc linia palmei trudita de munca. Nu pot sa-i retraiesc vizual amintirile. „Acolo era!”. Fratele mai mic, Ion Bogdan, are saptezeci si patru de ani. Tine in mâna un foarfece de vie. Vine de la curatat de lastaris. Sta la câteva case mai la vale. Imi arata gospodaria protejata de noul dig, ingrijita, primenita de nu se mai vad urmele viiturilor. A crescut cinci fete care l-au bucurat, aducând pe lume sase nepoti. Stam de vorba pe banca din fier, de pe podetul ce traverseaza rigola adânca de scurgere. „Cursul asta a aparut in saizeci si noua. Aici a fost punctul mai slab când au venit inundatiile. Au urmat cele din saptezeci si saptezeci si cinci. Au rupt apele tot ce-au intâlnit de la padure incoace. De-atunci s-a mutat Siretul de trei ori, mutând si pamântul. Ce vezi aici, lunca, ce e cultivat cu porumb, nu mai e pe acelasi pamânt. E adus. Erau o suta cinzeci hectare de pasune si terenuri agricole. Albia s-a mai stabilizat când s-au construit bazinele, pentru cenusa rezultata de la CET. Acolo s-au bagat mii de tone de beton. Ultima data digul a fost rupt prin doua mii. Aici era inalt, ne-a inundat pe noi. Apa nu mai incapea si a maturat digul pe acolo, pe la Vârnacea cum ii spunem noi.”

Furnicari panorama

Viata lânga apa

Lucrarile de consolidare a malului trebuiau continuate. S-au oprit pentru ca proiectul, de construire a unui pod peste Siret in zona, nu a avut viabilitate. Pâna aum zece ani, locuitorii din Furnicari si satele apropiate scurtau, cu cincisprezece kilometri, drumul spre Bacau, traversând apa cu bacul. A mai functionat sporadic vreo cinci ani, pâna malurile au fost roase de apa. Vestea buna este ca s-a semnat recent un contract, intre Consiliu Judetean – in parteneriat cu Primaria Tamasi – si un consortiu de firme din Galati si Tulcea, pentru construirea unui bac nou, modern, si a utilitatilor aferente. Cum lucrarile la noi se stie cum merg, satenii ramân cu speranta, continuând sa ocoleasca pâna la terenurile agricole aflate pe celalalt mal. Nea Ion a lucrat pâna la pensionare ca sofer. Isi aduce aminte cum pescuia el in tinerete. Ochii i se lumineaza „Ce undite? Cu mreja. De unde barca. Aveam doua camere de tractor, din alea de doi metri si douazeci, cu doua scânduri legate de ele, si-i dadeam drumul. Uite pe-acolo! Aveam mreja de cinzeci de metri.” (Mreja este o plasa usoara, impletita din ata subtire, initial din cânepa, cu ochiuri relativ mari. Latimea ei variaza de la doi pâna la cinci-sase metri, in functie de adâncimea apei unde este folosita. Pe o latura are legate greutati din plumb, piulite, iar pe cealalta, bucati din lemn sau pluta, pentru a o mentine in apa, vertical). „Stiam locurile pe unde nu-s cioate si apa era mai linistita. O desfasuram… si el se-ncurca. Vâsleam asa, doua-trei sute de metri. Când simteam ca se face grea, ne-adunam de la capete si strângeam pestele. Asta dura câteva ore, seara. Acum aproape toti care pescuiesc sunt din Bacau. Sa-i vezi cum vin si s-asaza sa stea peste noapte! Nu ma deranjeaza, ca pe-aici trec putini. Nu mai e locul bun. Sunt fruntarii, (praguri sapate de curenti). In partea astalalta, apa-i mica, s-a mâlit. Doar la nucul cela, mai la vale, zici ca mai trage.”

Umbrelute si camuflaj (1)

Constatari amare

Evita sa-si dea cu parerea despre braconaj si efectul noilor plase din nailon, cu ochiuri mici. El stie ca ciclic, viiturile, pe lânga pagubele produse, redistribuie prin baltile din lunca, pestele furat de apa din crescatorii. Si nu face nici macar o aluzie la metodele neortodoxe de pescuit, folosite astazi de catre unii. „Noi locuim aici, gospodari, treizeci de familii de catolici si douazeci si cinci de familii de ortodocsi. Restul, o suta cinzeci si ceva de tigani, care sunt tot ortodocsi. Mai la vale, spre Galbeni, sunt penticostali. Pai daca din o suta douazeci si sapte de vaci reproducatoare, câte erau in sat inainte de inundatii, acum nu mai sunt nici jumatate?” Dar grija lui nu o reprezinta pescarii, braconieri sau nu. A renuntat la animale. E sigur ca la o noua viitura, apa ii va intra iar in gospodarie. „Digul ar trebui continuat. Aici, la cotul asta ar trebui intarit si inaltat macar cu un metru saptezeci, pe o portiune de vreo suta cinzeci de metri. Pe partea aialalta, uite, mai la deal, se vede? Se construieste o crescatorie de peste. Daca, Doamne fereste, vine iar apa mare, tot betonul care se toarna acum acolo va impinge ca un zid apa care se opreste in el, in cotul asta unde stau eu, si iar va rupe!”

Ii urez sanatate si optimism. Intra in curte parca resemnat, constient de neputinta in fata naturii si a vrerii oamenilor. Il aud soptind ca pentru sine: „Cum o da Dumnezeu!”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri