29 martie 2024
EvenimentFunda umana de Ziua Mondiala HIV/SIDA

Funda umana de Ziua Mondiala HIV/SIDA

Asociatia Lizuca Bacau, in parteneriat cu Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau, a organizat, joi dupa-amiaza, un eveniment care sa marcheze Ziua Mondiala de Lupta Impotriva HIV/SIDA, celebrata in fiecare an la inceputul lunii decembrie. In fata Casei de Cultura mai multi voluntari de la Colegiile „Vasile Alecsandri” si „Ferdinand I”, de la Scoala Postliceala Cristiana si de la un centru pentru persoanele cu handicap din Filipesti au format o funda umana, ce simbolizeaza solidaritatea cu cei care traiesc cu HIV. Organizatorii le-au impartit trecatorilor pliante cu informatii referitoare la boala, cum se pot proteja si unde se pot testa gratuit.

„Prin aceasta activitate dorim sa atragem atentia comunitatii noastre despre problematica HIV, ca persoanele cu HIV traiesc printre noi si au dreptul la o viata normala. De aceea, invitam populatia la informare, deschidere, acceptare si toleranta”, ne-a declarat dr. Cristina Matanie, coordonator Promovarea Sanatatii in cadrul DSP Bacau.

In primele noua luni ale acestui an, 20 de persoane din judetul Bacau au aflat ca sufera de HIV, jumatate dintre ele fiind dintre cele testate in ultimul trimestru. In aceeasi perioada a anului trecut au fost depistate 26 de cazuri noi de imbolnavire. Cele mai afectate grupe de vârsta sunt cele de la 20 la 29 de ani si de la 40 la 49 de ani.
Cei care doresc sa se testeze se pot adresa Centrului de Consiliere si Testare HIV (Spitalului Judetean Bacau). Aici, consilierea si testarea HIV sunt gratuite chiar si pentru persoanele neasigurate.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri