Fumatul va dauna grav afacerilor din baruri si restaurante

5
Petru Moldovan a dedicat din start restaurantul sau fumatorilor. Legea antifumat il poate aduce la faliment (Foto: Ioan Bisca)


Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului in toate spatiile inchise, adoptat de Camera Deputatilor si aflat la promulgare pe masa presedintelui Klaus Iohannis poate afecta grav afacerile din alimentatia publica, in speta cele din baruri si restaurante. In aceasta situatie se pot afla mai ales unitatile mici, cu un singur salon, si mai ales cele de la periferiile oraselor sau din mediul rural, care nu vor putea fi repliate conform cerintelor legii pe cale sa fie promulgata, adica nu pot deschide saloane speciale pentru fumatori. Iar clientela lor se compune mai ales din oamenii pentru care fumatul este mai mult decât o obisnuinta.

In zona Cremenea, din Bacau, in apropierea unitatii de pompieri, Restaurantul Cerbul este unul dintre cele mai cunoscute. De ceva vreme poarta un nou nume, dar unitatea are o vechime apreciabila si este una dintre cele mai cautate de amatorii de o cafea luata in oras sau de câte „un pahar de vorba” cu prietenii.

Administratorul si proprietarul de acum, Petru Moldovan, om cu state vechi in meseria sa, a adus restaurantul la standarde mai inalte, pentru ca i-a dat o noua fata si identitate. Singurul sau salon a fost amenajat in stil rustic, iar la Cerbul se poate mânca bine, se poate bea un vin bun ori o bere de calitate. Toamna, mustariile organizate aici sunt deja foarte cunoscute si apreciate.
Clientela restaurantului – spune Petru Moldovan – este fomata, insa, preponderent din oameni care asociaza unei cafele si câte o tigara. Obiceiul lor – se destainuia una dintre chelnerite – nu este de admirat si este greu de suportat mai ales de personalul unitatii, dar si de clientii nefumatori. Insa, aceasta e clientela, aceasta e afacerea! Motiv pentru care Petru Moldovan a declarat oficial restaurantul ca fiind dedicat fumatorilor, categorie anuntata chiar de la intrare printr-un avertisment lipit pe geamul usii.

La o tigara, ca pe front

Daca noua lege va fi promulgata, proprietarul si angajatii restaurantului vor putea avea probleme. „Nu toti clientii mei vin aici sa manânce – spune Petru Moldovan. Nu am nici vreun local familial, in care sa intre si femei multe si chiar copii. De aceea am dedicat fumatorilor restaurantul. Noua lege ne va afecta semnificativ. Eu cred ca nu trebuia aplicata si in astfel de localuri. Unde sa facem un salon cu intrare separata, pentru fumatori? Dar legea e lege si ne vom supune, pâna când vom mai exista”. Nici Petru Moldovan nu este fumator, dar restaurantul este sursa lui de venit. Acum crede ca va amenaja o masa-doua afara, pentru ca oamenii sa iasa, din când in când, la o tigara grabita, ca pe front. Insa nu este convins ca aceasta e o solutie.

Sanctiunile sunt drastice

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de persoanele fizice se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 100 la 500 de lei, iar nerespectarea de catre persoanele juridice a prevederilor legii se sanctioneaza cu amenda contraventionala de 5.000 de lei la prima abatere, cu amenda contraventionala de 10.000 de lei si cu sanctiunea complementara de suspendare a activitatii pâna la remedierea situatiei care a dus la suspendarea activitatii, la a doua abatere. Iar savârsirea unei noi contraventii prevazuta de legea antifumat se sanctioneaza cu amenda contraventionala de 15.000 de lei si cu sanctiunea complementara de închidere a unitatii.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. in tarile civilivate fumatul este interzis in restaurante si baruri,asa ca suntem in uniunea europeana,deci trebuie sa respectam si noi aceleasi reguli….desi sunt fumator e un lucu bun aceasta lege…

  2. Nu este adevarat. Nu va da nimeni faliment si nu va suferi nici o afacere. Asa au spus si in occident acum 10 ani si nu s-a intamplat asta. Ba dimpotriva, au crescut numarul clientilor. Nu le mai plangeti de mila fumatorilor. Habar nu au ca fumeaza pesticide radioactive si amoniac! Inainte nu se intampla asta!

LĂSAȚI UN MESAJ