Româna pentru toți

În campania noastră anglofobă aproape am uitat că în limba română se află multe cuvinte împrumutate din limba franceză, care pun, ca şi în cazul celor venite de peste Canalul Mânecii, probleme de rostire şi de scriere. Diferenţa dintre cele două grupe este că intrările din limba lui Voltaire, fiind ceva mai vechi, au fost adaptate la specificul românei, în vreme ce „rivalele” lor din limba lui Shakespeare au rămas în bună parte neschimbate. Discutăm în cele ce urmează o situaţie suficient de frecventă pentru a o trata detaliat.

Ne amintim că după 1990 devenise o adevărată modă franţuzismul din titlu, întrebuinţat prepoziţional. Este adevărat că în limba de origine avea acest regim, cu sensul de „faţă de, în relaţie/în raport cu, în comparaţie cu”, dar mai era întrebuinţat ca adverb, cu înţelesul de „peste drum”, adică „(faţă) în faţă”, sau chiar ca substantiv: „persoană aflată – de obicei la o masă, în tren, la o întrunire – în faţa unei alte persoane”. În Franţa, vis-à-vis mai desemnează o canapea pentru două persoane. La noi a fost atât de bine primit încât a format expresii („a-şi face vizavi”, când cineva ajunge să stea în faţa altcuiva sau când, la o petrecere, cineva este perechea cuiva la dans), iar ca substantiv, şi-a confecţionat, în limba veche, forme atât pentru masculin („vizaviu”), cât şi pentru feminin („vizavea”). Anton Bacalbaşa scria: „La figura a treia sergentul-major trebuia să vie spre ginere, care era vizaviul miresei”. (Deducem că, în acelaşi cadru, mireasa era… vizaveaua ginerelui acelui sergent-major. Ambele forme aparţin limbajului familiar.)

În limba română actuală există tendinţa de a se instala exprimări de felul „Care este opinia dumneavoastră vizavi de protecţia mediului?”, în care îmbinarea de cuvinte „vizavi de” este echivalentă cu „în ceea ce priveşte/în legătură cu/în privinţa/faţă de” sau chiar cu banala prepoziţie „despre”. Exprimarea este preţioasă, artificială şi abstractă şi de aceea trebuie evitată. Sensul lui „vizavi” este unul concret, indicând locul şi nimic altceva. Nu întâmplător „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” (2005) îi recunoaşte doar valoarea de adverb, iar coordonatoarea lui, Ioana Vintilă-Rădulescu, recomandă exprimări de felul „Locuieşte vizavi de şcoală.”, nu şi „Ce părere aveţi vizavi de intrarea în UE?” („Dicţionarul normativ al limbii române – ortografic, ortoepic, morfologic şi practic”, 2009).

Părerea noastră este că DOOM-ul şi DEX-ul (2016) ar trebui să adauge valoarea de locuţiune prepoziţională pentru structura „vizavi de”, fiindcă aşa ceva este într-un enunţ ca acela de mai sus. (Când spunem „Locuieşte vizavi.”, avem un adverb, cu sensul larg de „alături”.)
În privinţa rostirii, lucrurile sunt clare: nu am auzit niciodată s-ul final, iar spre mijlocul franţuzismului toţi vorbitorii îl pronunţă pe z.

Problema majoră o ridică ortografierea, cu patru hopuri: 1. cratimele; 2. accentul; 3. consoana finală (-s) şi 4. alternanţa surd-sonor s-z. Totul se simplifică dacă luăm în seamă vârsta cuvântului: este atestat în limba română încă din prima parte a secolului al XIX-lea. Iordache Golescu îl înregistrează în „Condica limbii rumâneşti”, datată circa 1832. A avut deci suficent răgaz pentru a se adapta la specificul limbii române, încât rostirea a devenit normă ortografică: vizavi. Nu ascultaţi de ceea ce spune DEX-ul, care dă ca variantă vis-a-vis, prin care ne-ar scăpa de grija accentului grav. Doar DOOM-ul şi IOOP-ul au valoare normativă, iar forma recomandată este una singură: vizavi.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ