Frâne suspendate

1


Lumea asta noua în care am intrat nu e deloc placuta. E una a valorilor amestecate, a veleitarilor si resentimentarilor care-si varsa umorile, îsi scot la iveala toate mizeriile, facând maximum de tapaj. Izbucnirile invidiosilor, ale frustratilor sunt la vedere, violente, fara pic de pudoare, fierea lor neagra revarsându-se necontenit.

E o dezlantuire, o lacomie a mizeriei exhibate, o voluptate a derizoriului, o permanenta scormonire a dejectiilor. E clar ca nu mai exista nicio morala, ca se poate întâmpla orice, ca nu mai sunt limite ale bunului-simt. Ce mai, vorba poetului, traim “timpuri crimordiale” (asta nu înseamna ca Ioan Moldovan nu a scris o carte frumoasa, ba dimpotriva).

Apropo de lacomie, am auzit unele persoane (din genul celor de bine ) declarându-se foarte intrigate de cazul Oprescu. Adica nu se asteptau câtusi de putin la asa ceva din partea sus-numitului, desi la noi coruptia este endemica. Sigur ca exista o multime de explicatii plauzibile pentru cazul respectiv, le-au dat cei care se pricep si au datele chestiunii.

Printre altele, s-a emis, din partea psihologilor, ipoteza unei dependente. Când ai foarte multi bani te obisnuiesti cu asta si nu te poti opri, vrei tot mai multi. E o dependenta, cica-se, ca la jocurile de noroc, ceea ce îl transporta pe vicios într-un tarâm al irationalului. E vorba de o boala, asadar, care-ti zdruncina creierii, te ameteste, dar e vorba si despre banala lacomie. Proprie celor care au caractere mici, meschine, josnice.

De altminteri, lacomia actioneaza ca o betie si se spune ca e mai rea decât aceasta. Vai de cei atinsi, infestati! Sunt prinsi într-un lant al coruptiei foarte bine organizate, din care nu mai au scapare, odata intrati. Sa le ceri acestor oameni obisnuiti cu luarea de mita sa aiba principii morale, e o utopie. Se vede însa ca ei nu stiu urmatorul lucru: ce ai te are. Nu e o sarada, încercati sa întelegeti sensul. Pentru ca e clar ca nu-ti mai apartii când intri în nebunia acumularii de venituri, de bunuri, când intri sclav la avere. Dar câti îsi mai pastreaza capul pe umeri când dau de ochiul dracului? Nici nu îndraznesc sa ma gândesc cât de putini mai sunt oamenii rationali si onesti în lumea asta care alearga bezmetica, fara frâne. Oamenii par a nu mai avea oprelisti si îsi dau drumul la cele mai urâte, josnice porniri, fara teama de consecinte.

Si apropo tot de lacomie, câta dreptate avea Micul print al lui Saint- Exupery când spunea cu amaraciune: urâta e lumea asta în care banii sunt vesnici si florile trecatoare!



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. E si dependenta personala dar si dependenta de „sistemul” pe care l-ai creat sau in care te-ai bagat. Greu de spus care e mai tare.
    („cica-se”…. 🙂 fain, ce-nseamna sa te traiesti lejer in limba ce-o vorbesti/scrii…felicitari ! )

LĂSAȚI UN MESAJ