România este printre putinele tari din Europa – daca nu singura – care nu are un cadastru general, sistematic si la zi, nici extra si nici intravilan.
Daca informatiile mele sunt bune, un cadastru facut ca la carte a fost cel din anii ’60, insa colectivizarea, totala lipsa de responsabilitate a capilor de familii, a institutiilor statului, inexistenta unui culturi a documentelor, harababura provocata de aplicarea legilor de retrocedare a terenurilor si imobilelor au condus la o stare de fapt aproape imposibil de rezolvat. Intrarea in Uniunea Europeana, obligativitatea alinierii la legislatia acesteia, directivele UE au trezit Guvernul din amorteala proverbiala de tip balcanic.
Când UE a sesizat ca nu se face nimic in aceasta directie (sensibilizata, se spune, si de plângerile unor investitori straini, de cei care doresc sa achizitioneze terenuri in România) a fost si este dispusa sa aloce fonduri considerabile pentru demararea acestei complicate, dar necesara operatiune.
Acum, vrem nu vrem, pâna in 2023, trebuie sa avem POZA generala, zonala, locala si individuala, cu “explicatiile” obligatorii, in primul rând a terenurilor si apoi (sau concomitent) a imobilelor, indiferent de natura proprietatii: suprafata, natura si destinatia acestora, cu nume, prenume, adresa etc.
Cadastrul este Abecedarul, Geografia si Istoria funciara al fiecarei localitati. Costurile de timp, financiare, tehnice si umane vor fi imense, mii de proprietati sunt in litigiu, altele nu au fost supuse dezbaterilor succesorale, la fel cum sute si mii pur si simplu nu au proprietar legal, insa nu mai este cale de intors, altfel România pierde banii.
Cadastrul general ne va arata si ce suprafata mai are patria, cât teren agricol, din care arabil, numarul exact al locuintelor, nationalitatea proprietarilor cât si alte o sumedenie de date absolut necesare, care pot contribui la elaborarea politicilor si programelor de dezvoltare a localitatilor, a tarii.
