Fotbal/ Liga a III-a: Mihai Ionescu, spre Aerostar

5


Dupa despartirea de Costel Ilie, „aviatorii” sunt pe cale sa-si aduca un alt antrenor de la Ceahlaul

Divizionara C bacauana Aerostar isi va relua pregatirile luni. Si o va face fara Costel Ilie, care s-a despartit de „aviatori” la finalul anului trecut, cu destinatia Rapid CFR Suceava. Locul lui Costel Ilie va fi luat, dupa toate probabilitatile, de un alt antrenor venit pe filiera Ceahlaul Piatra Neamt: Mihai Ionescu.

Asemeni lui Ilie, si Misu Ionescu a pregatit-o pe Ceahlaul in sezonul de toamna, insa problemele financiare cu care se confrunta gruparea de sub Pietricica au dus la intreruperea relatiilor contractuale. Misu Ionescu ar fi cel de-al treilea tehnician care pregateste Aerostarul in editia 2015-2016.

Pornita la drum sub comanda lui Giani Florian, echipa bacauana s-a despartit de acesta dupa infrângerea din etapa a noua: 1-3 cu Olimpia Râmnicu-Sarat. In locul demisionarului Florian a fost instalat Costel Ilie, care a convenit cu conducerea clubului ca, in cazul unei oferte de la o echipa de nivel superior, isi poate rezilia intelegerea cu Aerostar.

Cum in decembrie la usa lui Ilie au batut sucevenii de la Rapid CFR, „aviatorii” au fost nevoiti sa caute un nou tehnician, orientându-se, in final, catre Mihai Ionescu, al carui profil se apropie de ceea ce isi doreste clubul condus de Doru Damaschin: un antrenor care sa lucreze bine cu jucatorii tineri.

Aerostar va incepe pregatirile având doua piese de baza in infirmierie: portarul Dragos Petrache si mijlocasul ofensiv Cristi Matei. In conditiile in care ambii au suferit rupturi de ligamente in turul de campionat, niciunul dintre ei nu va fi recuperat in totalitate inainte de vara viitoare.

La capitolul plecari, in afara lui Edi Tismanaru, care a parasit echipa inca din timpul turului, exista posibilitatea ca Sorin Ichim sa-l urmeze pe Costel Ilie la Rapid CFR Suceava, in cazul in care cele doua cluburi vor ajunge la un acord.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Se pare ca in Bacau chiar nu mai sunt antrenori. Exceptindu-l pe Cristi Popovici care e la Sport Club si de Giani Florian care a decis sa paraseasca Aerostarul, nu prea mai gasesti un antrenor bacauan bun gata sa preia o echipa de Liga a 3-a. O exceptie ar fi, probabil, Sorin Condurache care de-a lungul carierei merita cu siguranta mai multe sanse. Asa a ajuns doar secund la Sport Club. Si cred ca pe viitor un alt antrenor care va avea un cuvint de spus ar putea fi Sorin Trofin de la Moinesti. Dar altii chiar nu vad. Poate gresesc eu, dar chiar nu vad. Misu Ionescu are referinte bune dar sa vedem daca va face fata la Aerostar unde multi si-au rupt gatul

  2. Cu ce este mai presus Mișu Ionescu decat Giani Florian ?
    Cine face evaluarea reala a pregatirii profesionale ptr a putea face diferenta intre M.Ionescu si Giani Florian ?? Dar la capitolul cheltuieli, s-a gandit cineva ?? Masa, casa, naveta,etc.
    Si ne plîngem in permanență ca nu ne ajunge bugetul, ca nu sunt bani !!!!!!!!!!!

  3. marea majoritate a antrenorilor din Bacau sunt depasiti si blazati. explicatia ar fi desfiintarea atitor echipe in ultimii ani. „Meritul” este si al lui Stavarache, groparul fotbalului bacauan

LĂSAȚI UN MESAJ