28 martie 2024
SportFotbal/ Liga a II-a: SC Bacau, sfârsitul e tot mai aproape!

Fotbal/ Liga a II-a: SC Bacau, sfârsitul e tot mai aproape!

Vineri, 29 iulie, Federatia Româna de Fotbal va contabiliza din nou numarul echipelor inscrise in Liga a II-a pentru editia 2016-2017. Luni, 1 august, se va desfasura tragerea la sorti, in timp ce startul campionatului – amânat deja cu o saptamâna – ar urma sa se dea pe 6 august. Posibilitatea ca Sport Club sa se alinieze la startul competitiei este minima.

La fel ca si sansele gruparii prezidate de Cristi Ciocoiu de a-si continua activitatea fotbalistica, indiferent de nivel. Primaria Bacau si-a exprimat inca de acum o saptamâna refuzul ferm de a prelua echipa cu tot cu datorii.

De altfel, luni, primarul Cosmin Necula a publicat pe contul sau de facebook un comunicat in care a precizat ca “luând act de votul Consiliului Local de respingere de la finantare a proiectului depus de Asociatia Sport Club Bacau, afirm ca pentru contribuabilii bacauani si pentru bugetul local nu poate fi impusa ca prioritate preluarea la plata a unor datorii (imprumuturi) cu caracter privat si care tin, in mod indisociabil, de relatiile private dintre asociatii aflati in cadrul Asociatiei Sport Club Bacau si alti terti”.



Necula a facut, astfel, trimitere la imprumuturile in cuantum de 908.903 lei contractate de Asociatia Sport Club Bacau, din care 196.699 lei catre fostul presedinte Liviu Goian, si alte 54.800 lei catre una din firmele lui Goian, Segama SRL. “Un alt imprumut, in valoare de 150.000 lei, a fost contractat de la dl. Cristian Postolache, membru asociat in Asociatia Sport Club Bacau. In fine, Asociatia datoreaza 295.000 lei societatii Sport Club Bacau SA, detinuta de Municipiul Bacau, imprumut pe care Curtea de Conturi a României l-a identificat drept nelegal acordat”, a mai amintit primarul Necula in postarea sa.

Intre timp, sansele ca omul de afaceri buzoian Viorel Tudose sa vina ca investitor la Sport Club tind si ele catre zero. Patronul firmei Getica 95 SRL se afla in negocieri avansate cu autoritatile judetului Timis pentru preluarea Politehnicii Timisoara.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri