Fotbal/ Liga a II-a: Reunire fara bani

20


Sport Club Bacau si-a intârziat reluarea pregatirilor cu o saptamâna si a fost cât pe ce sa o amâne din nou. Tot cu o saptamâna. Si din acelasi motiv: lipsa banilor.

Conducerea divizionarei B sperase ca pâna luni, 20 iulie, i se va vira prima transa din proiectul pe Legea 350/ 2005, astfel incât sa poata acorda jucatorilor si antrenorilor o parte din drepturile financiare.

Numai ca banii de la Primarie nu vor veni mai devreme de 24 iulie, situatie in care reunirea SC Bacau se va face tot sub semnul secetei financiare.

„De patru luni de zile, jucatorii nu au vazut niciun ban. Mi-e foarte greu ca acum, la reunire, sa le spun, pentru a nu stiu câta oara, ca trebuie sa mai astepte un pic, insa asta e situatia. E clar ca, fara ajutorul Primariei, nu se poate fotbal, asa ca nu ne ramâne decât sa asteptam”, a declarat presedinte SC Bacau, Cristi Ciocoiu, care spera ca, pâna la 31 decembrie sa se ajunga la zero cu datoriile catre personalul clubului (jucatori, antrenori, etc.).

„Marea problema ramâne, insa, acoperirea celorlalte datorii, pe care nu credem ca le vom stinge mai devreme de doi ani. Pentru asta, ar trebui sa vina bani din privat, insa, atât timp cât nu putem juca pe «Municipal», nu putem conta nici pe sprijinul sponsorilor”, a spus Ciocoiu, care va face, in curând, publice datoriile SC Bacau, inclusiv cele pe care le are la societatea Primariei, SC Bacau SA, in baza unor imprumuturi contactate de club pe vremea când acesta era condus de Liviu Goian.

La primul antrenament, programat de antrenorul Cristi Popovici azi, la ora 16.00, la „Letea”, va raspune prezent lotul din sezonul trecut, minus Petrariu, C. Neagu, B. Rusu, Strugariu, Vl. Pavel si Curiliuc, plus câtiva juniori adusi de la Pascani.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

20 COMENTARII

  1. NICAIERI in America nu vei gasi un singur dolar public investit in sportul local. Nici stadioane, nici nimic, totul este proprietate particulara. Daca nu exista bani sau interes in randul oamenilor de afaceri, la revedere si n-am cuvinte, pa si pu, hai, la gara cu voi !

  2. “Marea problema ramâne, insa, acoperirea celorlalte datorii, pe care nu credem ca le vom stinge mai devreme de doi ani….., inclusiv cele pe care le are la societatea Primariei, SC Bacau SA, in baza unor imprumuturi contactate de club pe vremea când acesta era condus de Liviu Goian.”
    Dupa cea mai mare finantare din liga 2, mai mult de 2 ani, s-au mai facut si imprumuturi ? Unde s-au dus banii ? Jucatori cu contracte mari nu au fost… Campanie electorala, bani scursi catre interesele „Goian-Stavarache”…

  3. Daca depune actele acum la federatie pana in iarna au sanse de 100% sa fie schimbat numele in FCM BACAU…..iar cu investitorii…ar fi din ce stiu eu dar pana nu se schimba primarul nu vor sa vina

  4. vorbiti de pe campuri cu FCM BACAU………..o epava , o scursura din care multi care sunt acum la conducere se regaseau si in vremurile de trista amintire pt.sportul bacauan.Nu mai furati curent ca vine scadenta pentru toti.Problema e alta ……..a venit NOUA CONDUCERE si nu au facut rost de nici un leu.Eu cred ca nu este pentru toti functia de conducere

  5. Domnul Ciocoiu pentru ce a fost pus în funcția de președinte de club?toate firmele dânsului au falimentat…. La S.C. are noroc ca deja e falimentară….cine e prostul care să dea bani pe mâna unui manager care si-a falimentat toate afacerile…la Sport Club Bacau se muncește gratis plus ca mai vii și cu bani de ac.credeți dacă se schimbă numele în FCM BACĂU o să vină și bani???

  6. Pai cum sa faca rost de altii cand fostii au furat 10 milioane de euro in 5 ani domnul cetateanu?????? Asa e corect? Aresteaza.l pe stavarache si in maxim 30 zile ai 10 investitori potenti financiar dispusi sa investeasca in echipa……in afara de poenaru si ciocoiu ….despre care altii vb??? Pai in astea 5 luni cine a platit deplasarile masa etc?????

  7. Daca esti din anturajul primariei zile sa achite salariile la baieti sa.si pastreze numele de mort club ..si sa ne lase in pace ca au nenorocit sportul bacauan si orasul in general ..

  8. @cetateanul hai sa facem o scurta analiza: FCM Bacau (Seche) versus SC Bacau (Stava). Cati bani s-au cheltuit, in ce liga au jucat, performante, jucatori vanduti, „investitii” in infrastructura (stadioane). Poate ar trebui un nou club (liga a 5-a), transparent (in care banii publici sa fie decontati la virgula si dosarul pe legea 350 sa fie aprobat doar pe obiective concrete si argumentate)

  9. Și daca se schimbă numele se rezolvă toate probleme de la club???? Fotbal în BACĂU nu o să fie mult timp de acum încolo…bacăul în afară de frați de la dedeman nu au alți oameni potenți financiari care să țină o echipă de Fotbal.

  10. De ce dan? sa devina dinamo Bacau. Cand suna mai bine FCM.Bacau. Ca dupa-ia dinamo sa ea jucatorii bacaului. Nu mi se pare normal. Fiecare cu jucatorii lor. Tie-ai gasit sa ajute Hrebenciuc,stavarache, goian. etc. Cand totii bacauanii stiu ca au distrus tot. Hrebenciuc e stelist infocat. Daca vrea sa o salveze pe FCM.Bacau, Azi eram in liga.1

  11. Am inteles, dan. Deaia ziceai sa vina,romica,goian si hrebenciuc,la Dinamo. Nu mi-am dat seama din prima. Vor ajunge cat de curand la dinamo.:)

LĂSAȚI UN MESAJ