28 martie 2024
SportFotbal/ Liga a II-a: Ciocoiu: "Mai asteptam pâna luni"

Fotbal/ Liga a II-a: Ciocoiu: “Mai asteptam pâna luni”

Presedintele Sport Clubului a anuntat ca echipa isi va inceta activitatea daca in acest weekend nu apare o solutie financiara salvatoare. Intre timp, oficialul divionarei B a inaintat o plângere prealabila catre CL Bacau

Termen limita: luni 25 iulie. Adica atunci când este programata tragerea la sorti a jocurilor din editia 2016-2017 a ligii secunde.

“Luni este tragerea la sorti. Ori suntem prezenti, ori inseamna ca jucatorii si antrenorii clubului trebuie sa-si caute un nou loc de munca. Daca in acest weekend nu gasim o solutie financiara salvatoare, echipa isi va inceta activitatea”, a declarat presedintele divizionarei B Sport Club Bacau, Cristi Ciocoiu in cadrul conferintei de presa organizata vineri, la sediul clubului.



“Inca se mai poarta discutii despre preuarea echipei si speram ca informatiile care apar in presa sa nu afecteze sau sa nu reduca din procentul de reusita al tratativelor”, a mai spus presedintele SC-ului cu trimitere la articolele din “Desteptarea”, publicatia care a anuntat in exclusivitate despre negocierile purtate cu Viorel Tudose referitoare la preluarea formatiei bacauane. Il asiguram pe Ciocoiu ca daca negocierile vor pica, nu va fi din vina “Desteptarii”!

In definitiv, omul de afaceri buzoian Viorel Tudose a “preluat” pâna acum o mie de echipe si niciuna, indiferent ca acestea s-au numit Olimpia Râmnicu-Sarat, Gloria Buzau, U Cluj, Ceahlaul, FC Arges sau, mai nou, Poli Timisoara.

Ciocoiu a dezbatut si problema finantarii pe Legea 350/ 2005. Oficialul bacauan a subliniat ca bugetul pe care il creionase pentru Sport Club pe anul in curs avea ca principal suport finantarea nerambursabila pe Legea 350 pe care o poate acorda municipalitatea.

Cum Consiliul Local a dat aviz negativ proiectului cu un vot de 14-2 in sedinta extraordinara de luna trecuta, SC Bacau s-a vazut in postura de a ramâne fara cei 2.000.000 lei care, conform lui Ciocoiu, reprezentau 90 la suta din bugetul clubului.

“Atât timp cât proiectul nostru a fost declarat eligibil, consideram hotarârea Consiliului Local nelegala si discriminatorie. Nu intelegem de ce s-a actionat in acest fel”, a spus presedintele Sport Clubului, care a anuntat ca a inaintat o plângere prealabila catre CL Bacau “in care atragem atentia asupra neregulii si a nedreptatii facute in Consiliul Local”. Greu de spus cum si când se va solutiona aceasta speta. Cert este ca, in momentul de fata, Asociatia Sport Club are datorii de “aproximativ 15 miliarde de lei vechi”, asa cum a declarat Cristi Ciocoiu in conferinta de vineri.

La fel de cert este ca Primaria Bacau, prin vocea primarului Cosmin Necula a precizat ca “exista disponibilitatea de preluare a echipei de catre municipalitate, dar fara datorii”. Interesant este ca Asociatia Sport Club are, printre altele, datorii si la fostul sau presedinte, Liviu Goian, dar si la una dintre societatile acestuia, SC Segama.

Asta pe lânga faptul Asociatia Sport Club Bacau are de returnat un imprumut “istoric” de aproximativ 100.000 de euro catre Sport Club Bacau SA (detinuta de Primarie), imprumut care face obiectul unei cercetari penale. Iata un motiv in plus pentru ca municipalitatea sa refuze preluarea echipei cu tot cu datorii.

“Nu inteleg de ce Primaria si-a aratat interesul sa preia echipa pe clubul sau, CSSM, club care are mai multe probleme cu legea si nu a acceptat trecerea echipei pe SA-ul pe care il are. Daca echipa era preluata de Primarie pe Sport Club SA, ea putea fi preluata cu tot cu datorii.

Cât despre problemele vehiculate in acel raport al Curtii de Conturi, ele au fost supraevaluate. Acele probleme au avut drept cauza lipsa unor acte justificative pentru unele cheltuieli. Actele exista, insa ele nu au fost puse la dispozitia Curtii de Conturi de catre conducerea clubului de la vremea respectiva. Judeactoria a delegat un expert contabil sa verifice actele respective”, a mai declarat Ciocoiu in conferinta de la baza “Letea”.

“Eu am venit in fruntea Sport Clubului cu cele mai bune intentii, iar in acest an si jumatate de când sunt la echipa, pot spune ca am fost subfinantati fata pe trecut”, a spus Cristi Ciocoiu, facând referire la perioada in care Asociatia Sport Club Bacau ii avea in spate pe Liviu Goian si pe primarul Romeo Stavarache. Goian si Stavarache sunt acum de domeniul trecutului.

De vazut daca pentru echipa de fotbal Sport Club Bacau va exista, in schimb, viitor. Luni este termenul limita.

UPDATE:

Comitetul Executiv al FRF a decis, vineri, ca sezonul 2016-2017 al Ligii Secunde sa inceapa cu o saptamana mai tarziu, pe 6 august, in loc de 30 iulie.

Deasemenea, tragerea la sorti nu se va mai desfasura luni, 25 iulie, ci pe 1 august, lucru care permite Sport Club Bacau sa “castige” inca o saptamana de speranta.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri