In turul precedent, Foresta i-a eliminat pe bacauanii de la Aerostar. Foto: Liviu Maftei


Toamna trecuta, Sport Club Bacau era revelatia Cupei României. Echipa antrenata pe atunci de Cristi Popovici scotea din cursa Craiova, la penalty-uri, si ceda la limita, ca urmare a greselilor de arbitraj, confruntarea cu vice-campioana ASA.

La un an distanta, Cristi Popovici vrea sa dea din nou lovitura in Cupa. Nu cu Sport Club, ci cu noua sa formatie, Foresta Suceava. Iar de data aceasta, miza este una si mai mare: eliminarea Stelei. In aceasta seara, de la ora 21.30, Foresta va primi vizita „ros-albastrilor” lui Reghecampf intr-un meci istoric pentru orasul Suceava. Si asta pentru ca jocul din „saisprezecimile” Cupei este primul disputat la Suceava sub lumina reflectoarelor, la stadionul „Areni” montându-se o instalatie de nocturna mobila, pentru a face fata exigentelor impuse de televiziuni.

Partida, care se va juca cu casa inchisa (biletele s-au vândut in mai putin de trei ceasuri), atrage si interesul bacauanilor. Si nu doar pentru ca Bacaul este considerat un oras de stelisti prin excelenta. Concret, in rândurile Forestei se regasesc nu mai putin de noua ex-bacauani: de la presedintele Dorin Goian, trecând prin staff-ul tehnic reprezentat de „principalul” Cristi Popovici si „secundul” Marius Gireada si incheiind cu jucatorii, nu mai putin de sase la numar: Mihalachioaie, Masella, Druga, Cainari, Dumitriu si B. Rusu.

Dupa ce a dus-o pe Foresta pe locul secund in Liga a II-a, cu un parcurs de senzatie (noua victorii, un egal si o infrângere), Popovici spera ca partida cu Steaua sa ramâna in memoria sucevenilor nu doar pentru ca se disputa in nocturna: „Va fi greu, dar ne jucam sansa. Oricum, e clar ca va fi o atmosfera fantastica”. Ca antrenor, Cristi Popovici nu a invins niciodata Steaua.

A participat, in schimb, ca jucator, la celebrul 5-1 reusit de FCM in urma cu 20 de ani, in Ghencea. Iar ultima victorie bacauana contra Stelei, datând din octombrie ’97, scor 2-1, a fost semnata de actualul „secund” al lui Popovici, Marius Gireada, care a inscris golul victoriei in min. 89, in urma unui corner. In martie ’98, in returul acelei editii, FCM Bacau ceda cu 1-0 in Ghencea, iar Popovici…rata un penalty.

„Ar fi frumos ca si Foresta- Steaua sa se decida la penalty-uri”, a marturisit antrenorul sucevenilor. Si sa se incheie ca la Sport Club – Craiova, din urma cu un an!



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Bravo lor, dovada ca unde se vrea se poate. La noi doar minciuni, primaria a reusit marea performanta ca in 3 ani sa ne lase si fara echipa si fara stadion. Trist, ce echipa puteam avea anul asta..

  2. Deci la Suceava se poate. La Botoșani se poate. La Bacău ?? La Bacău nu.
    ”Realizările” Bacăului se datorează interesului major purtat de către ”inimosul” Romică Șpagarache ce a condus nu numai sportul ci întreg Bacăul spre ruină. Ruină la propriu și la figurat.
    Înțeleg, de prin surse și vocea străzii, că nici actuala administrație nu este departe se ”era” Stavarache.
    Ex. un taximetrist se ocupă de ”viitorul” fotbalului din Bc.
    Este prietenul actualului primar.
    Ru -și -neee !

LĂSAȚI UN MESAJ