Fotbal: Care incotro. Si banii?!

4
In sezonul 2015-2016, Sport Club Bacau a fost revelatia Seriei a II-a, clasându-se pe locul 4 la finalul play-off-ului.


Dupa retragerea echipei din campionatul Ligii a II-a, lotul Sport Clubului se dezintegreaza. Principala problema ramân restantele financiare. Unii jucatori vor apela la instanta pentru recuperarea lor

De luni, Sport Club Bacau nu mai este o echipa de Liga a II-a. Cât de curând, nu va mai fi nici macar o echipa. Cu toate ca s-a inscris in esalonul al treilea, gruparea prezidata de Cristi Ciocoiu are sanse minime, daca nu chiar nule, de a-si continua activitatea fie si la acest nivel.

„Ne-am inscris in Liga a III-a, ca o varianta de rezerva. In situatia data, cu problemele financiare pe care le avem si cu un lot care se va disipa in perioada urmatoare, e putin probabil sa putem evolua si in campionatul Ligii a III-a”, a declarat pentru „Desteptarea” presedinte SC-ului, Cristi Ciocoiu.

Si fiindca tot s-a pomenit de disiparea lotului, jucatorii bacauani au inceput deja sa-si caute echipe. Andrei Burca si Dudu Druga au la activ câteva amicale jucate la Foresta Suceava, la fel ca si Alex Belecciu pentru Aerostar, echipa care il doreste si pe Ionel Mihalachioae.

Cu Aerostar se pregateste si un alt produs al „aviatorilor”, mijlocasul Lucian Dumitriu, care ar putea ajunge insa in zilele urmatoare la Poli Timisoara, destinatia aleasa, inca de acum câteva saptamâni, si de golgheterul Sport Clubului, Catalin Vraciu.

Un alt mijlocas format la Aerostar, Razvan Adascalitei este dorit de catre Dacia Unirea Braila, in timp ce Ionut Ursu se afla pe lista unei alte formatii de liga secunda, OSK Sepsi Sfântu-Gheorghe. In fine, „veteranul” Sport Clubului, Adrian Gheorghiu si-ar putea continua activitatea la nivelul esalonului patru, fiind in discutii avansate cu campioana judetului, Gauss Bacau.

Nu toate mutarile amintite au, insa, sanse de reusita 100%. Asa cum nu toti jucatorii fostei divizionare B bacauane si-au gasit alternative convenabile. Pe lânga faptul ca majoritatea echipelor si-au conturat deja loturile, plaja ofertelor ingustându-se serios, fotbalistii Sport Clubului se confrunta si cu o alta problema: conform contractelor semnate, ei nu pot deveni jucatori liberi mai devreme de finalul anului.

Singura modalitate este sa ajunga la un acord cu conducerea clubului. Or, pâna acum, unica varianta de acord agreata de conducerea Sport Clubului presupune un compromis financiar din partea jucatorilor.

Concret: „Vrei sa primesti actele si sa pleci de la echipa? Renunti la banii pe care ti-i datoram” .

O buna parte din componentii SC-ului au acceptat compromisul. Dar nu toti! Fundasul Ionel Mihalachioae, de exemplu, a fost cât se poate de transant: „Eu am muncit jumatate de an pentru banii acestia. In ruptul capului nu am de gând sa renunt la ei, mai ales ca am si eu de platit credite, am familie, am datorii”. Nici pozitia lui Adi Gheorghiu nu lasa loc de intors: „Voi merge pâna in pânzele albe pentru a-mi recupera banii. Intentionez sa dau in judecata in civil Asociatia Sport Club Bacau”.

Sport Club Bacau s-a retras din campionat, dar meciurile continua. Unele dintre ele, la tribunal.

Unde va ajunge Alex Corban?

Principalul jucator care putea sau inca ar putea aduce o suma rezonabila in visteria Sport Clubului ca urmare a unui transfer este mijlocasul Alex Corban. Titular indiscutabil (si nu doar pe criterii de vârsta) in sezonul de primavara, Corban a avut evolutii foarte apreciate, care i-au adus convocarea la lotul national U18. Obligativitatea cluburilor de Liga 1 de a folosi, din acest sezon, un jucator U21 ar fi reprezentat un atu in plus pentru ca Sport Club sa-l cedeze pe Corban. Cu toate ca jucatorul adus vara trecuta de la CSM Moinesti a intrat in vizorul mai multor grupari si scouteri, pentru moment, Corban continua sa ramâna in curtea SC-ului. Pâna când, se va vedea. Pe ce bani va pleca, atunci când va pleca, va fi interesant de stiut.

20 sau 21 ?

Campionatul Ligii a II-a va incepe sâmbata, 6 august. Fara Sport Club Bacau, dar cu un mare semn de intrebare: 20 sau 21 de echipe? Daca Sport Club Bacau a instiintat FRF ca nu va lua parte la competitie, in schimb Soimii Pâncota, club care se confrunta, la rândul sau, cu mari probleme financiare, nu si-a anuntat retragerea. Prin urmare, luni, FRF a stabilit doua variante de tintar, una cu 20 de echipe si una cu 21, Soimii Pâncota primind ragaz pâna aseara pentru a da un raspuns oficial referitor la participarea in campionat. Iata celelalte 20 de echipe care vor evolua in campionatul ligii secunde care, din aceasta editie, se va desfasura intr-un format nou, cu o serie unica: Sepsi Sfântu-Gheorghe, Luceafarul Oradea, Juventus Bucuresti, ASU Politehnica Timisoara, CS AfumatI, UTA Batrâna Doamna, Dunarea CalarasI, Chindia Târgoviste, Dacia Unirea Braila, CS Mioveni, Academica Clinceni, FC Brasov, FCM Baia Mare, CSM Râmnicu-Vâlcea, CS Balotesti, Soimii Pâncota, ACS Berceni, Olimpia Satu Mare, Foresta Suceava, Unirea Târlungeni sI Metalul Resita.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

4 COMENTARII

  1. Chiar dacă majoritatea microbiștilor știu că ”moartea” ASC-ului se trage de la R.Stavarache&co, în arhivele fotbalului fotbalului băcăuan va rămâne scris că Ciocoiu Cristian a fost ultimul presedinte și sub conducerea sa a dispărut un club sau o grupare importantă a fotbalului băcăuan.
    Adevărul nu este chiar departe.
    Activitatea sa și implicarea sa la salvarea ASC-ului a lăsat de dorit în raport cu promisiunile făcute sau așteptările (poate prea mari) ale microbistilor.

  2. Urat final. Rusine Ciocoiu! Rusine ASC! Jucatorii au muncit pt banii aceia si acum sa renunte doar pt a fi lasati sa plece la alte echipe??? Ciocoiu EGAL Goian

LĂSAȚI UN MESAJ