Fostul viceprimar Mihai Sustac, trimis in judecata

8

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Şuştac, fost viceprimar al mun. Bacău şi fost consilier în cadrul Consiliului Local Bacău, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conflict de interese în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de consilier în cadrul Consiliului Local Bacău şi preşedinte al Comisiei nr. 4, la data de 9 iunie 2009, a avizat proiectul de hotărâre şi, ulterior, la data de 10 iunie 2009, a votat
Hotărârea nr. 177/2009 pentru aprobarea listei finale a sesiunii de selecţie a proiectelor care au primit finanţări nerambursabile de la bugetul local al U.A.T.

Bacău pentru activităţi nonprofit de interes local în baza Legii nr. 350/2005, Asociaţia M. Bacău – având ca membri fondatori pe soţia şi fratele său – fiind beneficiara sumei de 15.000 lei pentru un proiect fictiv intitulat „Sănătate şi prietenie prin sport”, din care a fost accesată în mod fraudulos suma de 10.800 lei.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare la Judecătoria Bacău.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă în niciun fel principiul
prezumţiei de nevinovăţie.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

  1. clar ca ne meritam soarta! Saracul a semnat multe fara sa aiba habar.Exemplu: suntem un grup de vreo 74 familii din 4 blocuri care am dat in judecata primaria pe o prostie semnata de acest Neica Nimeni,vom castiga sigur,dat problema e ca va plati primaria prostiile lui! Voi face tot posibilul si imposibilul ca la sfarsitul procesului sa afle toata mass media si poate se vor lua masuri si impotriva lui.

  2. Sustac, figura trista, si el si nevasta-sa dar aroganta cit vila, prietenii stiu de ce. Auzi, tu, Sanatate si prietenie prin Sport. Ba, dar chiar au tupeu, nu gluma!Uite de aia ar trebui astia sa plece acasa! Astia insemnind nu doar Stavarache si Sustac, ci si alde Luchian, Popovici, Stanica Lupu, Ababei etc, adica noua tabara anti- Romika din PNL care vrea cu orice pret sa ramina la comanda. Ce-i drept, nici alternativele electorale nu sunt deloc convingatoare, dar macar cu astia care au fost primari, viceprimari, directori prin Primarie sau secretari 4-8-10-12 ani stim cum sta treaba: au bagat mina la greu, i-au ajutat pe altii sa bage mina la greu sau, in cel mai fericit caz, au tacut complice. Afara cu ei!

LĂSAȚI UN MESAJ