Fost sef al CFR Marfa, retinut de procurorii DNA Bacau

1

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 08.10.2015, a inculpaților:

DUMITRU SĂNDEL, manager general al SNTF CFR MARFĂ SA Regionala Galați, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență,

DASCALIUC IONEL-CRISTIAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– complicitate la trafic de influență.

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora :

În vara anului 2014, inculpatul Dumitru Săndel, în calitate de manager general al SNTF CFR MARFĂ SA Regionala Galați a pretins, prin intermediul inculpatului Dascaliuc Ionel-Cristian, de la administratorul unei societăți comerciale (denunțător în cauză), suma de 30.000 euro, pentru a-și exercita influența asupra angajaților din subordine, în legătură cu încheierea unui contract cu omul de afaceri, contract ce privea transportul de cereale.
Deoarece clauzele contractului nu erau avantajoase pentru omul de afaceri din punct de vedere al termenelor de plată, acesta nu a mai fost executat.

Ulterior, inculpatul Dascaliuc Ionel Cristian i-a comunicat omului de afaceri că încheierea contractului respectiv în condiții avantajoase este posibilă doar dacă se realizează prin intermediul SC Rofersped SA, care reprezintă casa de expediții a SNTF CFR MARFA SA Regionala Galați, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord.

În aceleași condiții, inculpatul Dumitru Săndel a reiterat pretinderea sumei de 30.000 euro pentru ca, în schimbul acesteia, să asigure încheierea contractului de transport, prin exercitarea influenței pe care o avea asupra angajaților SC Rofersped SA.
Totodată, inculpatul Dascaliuc Ionel Cristian a pretins pentru sine un procent de 20% din afacere, raportat la valoarea facturilor emise de SC Rofersped SA către firma omului de afaceri, folos ce a fost estimat la acel moment în cuantum de aproximativ 260.000 lei, afirmând că această sumă i se cuvine ca urmare a contribuției sale la încheierea contractului, prin prisma relației lui privilegiate cu inculpatul Dumitru Săndel.

Omul de afaceri a fost de acord cu remiterea sumelor de 30.000 euro și 260.000 lei, dar în mod eșalonat, pe parcursul derulării contractului de transport.

În perioada iulie – mai 2015, inculpatul Dumitru Săndel a primit efectiv de la omul de afaceri, prin intermediul celuilalt inculpat, suma de 22.500 euro, iar inculpatul Dascaliuc Ionel Cristian suma de aproximativ 220.000 lei.

Deoarece inculpații Dascaliuc Ionel Cristian și Dumitru Săndel nu au încasat în totalitate sumele de bani pretinse de la omul de afaceri, cei doi au început să facă presiuni asupra acestuia pentru remiterea banilor, conform înțelegerilor dintre ei.
În acest context, la data de 08 octombrie 2015, omul de afaceri a remis inculpatului Dascaliuc Ionel Cristian sumele restante, respectiv 40.000 de lei și 35.000 de lei, moment în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Neamț.

Inculpaților Dumitru Săndel și Dascaliuc Ionel-Cristian li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați, la data de 09 octombrie 2015, Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comunicat de presa DNA


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. “Directorul de Tracțiunea din cadrul CFR Călători, Teodor Gavriș, a creat un adevărat imperiu al mitei. Gavriș i-a determinat pe mai mulți oameni de afaceri din domeniul reparațiilor de material rulant să îi dea mită. Mai multe fabrici de top din România, specializate în reparațiile de locomotive și vagoane, i-ar fi dat șpăgi grele lui Teodor Gavriș, director de tracțiune în cadrul CFR Călători, susțin procurorii DNA. Acesta controla două firme, Tevpag SRL și Blue Rev Power SRL, cu care ”căpușa” contractele derulate de CFR Călători pentru repația parcului feroviar.
    Detalii uimitoare au ieșit la iveal în dosarul în care omul de afaceri Călin Mitică, patronul societății Remarul 16 Februarie din Cluj Napoca, care a fost trimis ân judecată pentru dare de mită.
    În același dosar, procurorii DNA l-au trimis în judecată și pe Teodor Gavriș, directorul de Tracțiune din cadrul CFR Călători.
    Călin Mitică este acuzat de DNA că i-a dat mită lui Gavriș, suma de 412.000 lei pentru a câștiga două licitații pentru lucrări de raparații la celebrele săgeți albastre. Patronul firmei din Cluj s-a apărat și a declarat că în prima fază a pierdut licitația pentru revizia de tip R7 pentru trenul Desiro.
    În același dosar, apar referiri pe larg la alte dosare de corupție în care apar numele altor afaceriști de top din domeniul reparațiilor de material rulant și al transportului privat de marfă.
    Vasile Didilă, fratele celebrului Gruia Stoica, este pomenit în dosarul DNA Cluj. În timpul anchetei, procurorii DNA au descoperit că o mită de 73.386 lei au plecat din conturile firmei cotrolate de Vasile Didilă .
    Avocații omului de afaceri din Cluj au descoperit că una dintre plățile, despre care DNA susține că este mită, a fost achitată de societatea Remar SA Pașcani, patronată de Vasile Didilă. Între timp, societatea Remar SA din Pașcani și-a schimbat numele în Electroputere VFU Pașcani SA.
    Se va dispune disjungerea cauzei și efectuarea cercetărilor într-un dosar penal separat, față de Gavriș Teodor Alexandru, persoana juridică Electroputere VFU Pașcani SA și reprezentanții SC Electroputere VFU Pașcani SA, pentru faptele de dare de mită și spălare de bani – referitoare la plata sumei de 73.386 lei, în contul Tevpag Plan SRL, la data de 14.12.2012”, se arată în rechizitoriu DNA.
    Un alt nume greu care apare în dosarul este cel al societății Reloc SA Craiova. Președintele Consiliului de Administrație al acestei societăți, George Călin Grațian, s-a autodenunțat că i-a dat mită lui Teodor Gavriș. Din această cauză, procurorii au dispus ca Grațian să nu mai fie cercetat penal pentru luare de mită. În plus, DNA a dispus formarea unui alt dosar penal în care să cerceteze activitatea infracțională a lui Gavriș, legată de Reloc SA Craiova. ”Se va dispune clasarea cauzei față de martorul denunțător Călin Grațșian George, în conformiate cu prevederile art. 290, alin. 3 din Codul Penal, care prevede că mituitorul nu se pedepsește, dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta”, se arată în rechizitoriu.
    Boss-ul de la Reloc Craiova a cerut, oficial, să îi fie restituită ”mita” dată lui Gavriș Teodor, în total suma de 257.128,64 lei”. De asemenea, Călin Geoge Grațian a susținut în fața procurorilor DNA că societatea din Craiova a fost constrânsă să dea mita menționată, de către directorul de către Gavriș. În acest dosar penal, CFR Călători nu s-a constituit parte vătămată”
    Si totusi autoritatea contractanta este CFR Calatori si era reprezentata la momentul respectiv de Dorobantu Valentin – director general “smart” director achizitii -Carmen Maria Popescu , director economic – Miu Ileana, sefa serviciului juridic- Liliana Constantinescu,etc?
    Carcotasii spun ca Gavris Teodor era un pion bagat la inaintare de niste smecheri din conducerea CFR Calatori , iar acesti smecheri tremura acum de frica sa nu dea ceva pe “goarna” vinovatul de serviciu?

LĂSAȚI UN MESAJ