Foc

3


Lipsita de forfota obisnuita, specifica intrarilor la vreun spectacol sau altul, mai mult, intr-o liniste apasatoare, sala Teatrului Municipal Bacovia din Bacau s-a umplut duminica, 15 noiembrie 2015, la capacitate.

Public de toate vârstele, de la parinti cu copii de 3-4-5 ani, adolescenti, tineri si pâna la persoane de vârsta a treia, si-a ocupat locurile in sala cu o decenta aparte, discretie si tristete. La doar câteva minute dupa ora 19.00, gongul avea sa dea start spectacolului-premiera FOC. Un spectacol despre care se anuntate cu doar câteva zile inainte ca va fi dedicat zecilor de tineri ce si-au pierdut pe nedrept viata in incendiul din clubul Colectiv din Capitala, alte zeci fiind inca pe paturile spitalelor din tara si strainatate, zbatându-se pentru viata. Un spectacol la care nu s-a platit bilet, dar la care fiecare a donat cât a simtit si a putut in speranta ca fondurile care vor ajunge la familiile victimelor vor ajuta putin la recuperari de orice fel.

Actorii Valentin Braniste si Alina Vasilica Neagu si-au intrat in rol. Tata si fiica. Ambii, in joc, nerecuperati sufleteste dupa pierderea, in urma cu un an, a sotiei, respectiv mamei. Ambii, cazuti, de prea multa durere, dar si din cauza contextului socio-economico-politic de ani, in extreme. Un tata pendulând intre fanatism religios si credinta in predictii astrale si o fiica aflata când pe un capat când pe altul, niciodata la mijloc, al unui balansoar marcat de incercarea regasirii propriului sens, prin vicii, refulari in muzica, mers la serviciu, grija de tata… Peste toate, s-a abatut incendiul Colectiv si… chiar daca neprogramat pentru spectacol, dar totusi intâmplate, au venit si atacurile teroriste din Paris si din lume.

 Foc

Spectacolul FOC este, de fapt, o ironie despre dezechilibrului sufletesc, cultural, economic, social, politic in care, de ani, idividual si… colectiv, ne aflam. Un spectacol despre FRICA. Ne grabim sa cadem dintr-o extrema in alta, extreme ale furiei, urii și patimii, in incercarea de a ne lecui de frica, uitând ca, de fapt, avem prea putin timp la indemâna si ca frica nu poate fi inlaturata decât prin iubire, armonie si intelegere fata de semeni.

Piesa a fost scrisa de Valentin Braniste cu doar câteva zile inainte de a si fi pusa in scena, iar prea putinul timp avut la indemâna de catre cei doi actori pentru a invata tot textul n-a reusit decât sa faca trairea publicului si pe cea actoriceasca si mai ”adevarate”. Pentru trei sferturi de ora, a fost regie, un sfert de ora a fost lectura publica. Poate ca textul nici n-ar trebui invatat pâna la capat. Poate ca spectacolul ar trebui jucat de acum inainte, daca se va mai juca, exact asa, aparent neterminat. Pentru că ”exact așa” ne izbeste el printr-un mesaj puternic, foarte puternic: avem prea putin timp pentru a ne mai lasa prada bolii numita mânie unii fata de altii.

Valentin Braniste si Alina Vasilica Neagu nu au vrut aplauze. Premeditat, nu s-au intors pe scena odata iesiti din rol, lasând minute in sir o sala plina in picioare, in aplauze udate la propriu de lacrimi pentru EI, cei tineri plecati nevinovat din lumea pamânteasca, si pentru noi, un Colectiv inca ramas pentru a le aduce amintire…

Foto: Alin Leanca



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ