28 martie 2024
CulturăFinal bacovian, intr-un biverb

Final bacovian, intr-un biverb

În 1957, anul plecarii lui George Bacovia din aceasta lume, poetul se arata serios preocupat de iesirea din viata. „Divagarile utile” începute în 1955 se încheie cu referiri deloc aluzive la implacabilul moment al eternizarii. „George Bacovia, artist înmormântat si nemuritor în acelasi timp”, va declara, nu fara constiinta valorii sale în lumea literara. Când „viata se scurge încet”, „îti parasesti familia, prietenii si te îmbarci (nu îmbraci?) în neagra matase, si-ti porti ca Isus crucea…” Lumina se înjumatateste: „Policandru al vietii, putine brate ti-au mai ramas…” Cu o saptamâna înainte de a parasi lumea pamânteana, nota despre un însemnat confrate: „Ce tristete. S-a dus si Camil Petrescu cam pe la capatul zorilor”, când „Cocosul i-a cântat pentru ultima data…” Autorul lui „Danton” nu e oarecine în viata lui Bacovia: „Pacat! te-ai dus, bunul meu prieten”, iar diferenta de sedere pe pamânt e semnificativa: 4/17 sept. 1881 – 22 mai 1957 (George Bacovia), respectiv 9 apr. 1894 – 14 mai 1957 (Camil Petrescu). Regretele sunt profunde: „… ai murit în ceasul al unsprezecelea; ai murit înca tânar…”; „Adio, Camil Petrescu! Îmi pare rau de moartea ta”. Parca pentru a-l consola, metafizic, pentru nedreapta iesire din lume, constata: „Dar si eu sunt tintuit pe patul suferintei…” Când se va porni „sa plânga clopotul prelung si sfâsietor” va insemna sfârsitul unui chin: „Eu când ma voi duce odata?…” Dureroasa este si despartirea de orasul natal: „Când am plecat din Bacau, plângea gradina publica cu stropi de ploaie, iar eu de atunci plecat am fost, plecat voi fi mereu…” (Despre astfel de crâmpeie de biografie bacoviana mi-a vorbit, la 20 mai 2014, în locuinta sa din bulevardul Regina Maria, Tudor Opris, cel mai apropiat prieten al poetului. A fost ultima vizita la cel ce ne-a lasat „Istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul scolii – 1820-2000”, în care figureaza si G. Bacovia.) Finalul „Divagarilor utile” include ultimele cuvinte rostite de George Bacovia si consemnate cu puncte de suspensie stilistice: „Ce întunecime…vi…ne… ntunericul…” (G. Bacovia, Opere, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Române, 1994, p. 423). Câta vreme lipseste cratima pentru a marca absenta vocalei î elidate, suntem obligati sa reconstituim cele doua lexeme în alcatuirea „Vine întunericul”. Din perspectiva enigmisticii, propozitia gramaticala poate fi ilustrata prin trei enunturi eliptice de verb: V sestet – ÎN – E / ÎN – T sestet – UN – ER / I sestet – CU – L. (Se admite echivalenta i-î, a-a/â, t-t, s-s.) Rebusistii recunosc aici un biverb, „gen enigmistic caracterizat prin prezentarea unor litere, cifre, semne sau imagini, la citirea carora în ordine logica se folosesc si alte parti de cuvânt ce se deduc din pozitia sau din forma lor” (Gheorghe Sanda, Enigmistica de la A la Z, Bucuresti, Editura Tehnica, 2000, p. 40). Termenul apare prima oara în articolul „Poliverbe“ (revista „Diana” Italia, 1918), de Cino da Pistoia (ibidem). Prezentarea completa este: „Final bacovian (Biverb: 4, 11)”. (Ioan Danila)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri